Ce a spus Erik ten Hag după ce Manchester United a egalat-o pe Chelsea în minutul 90+4
articol scris de Digi Sport22.10.2022, 22:11
Manchester United a obținut o remiză din deplasarea de la Chelsea, datorită unui gol marcat de Casemiro în minutul 90+4.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La finalul jocului de la Londra, Erik ten Hag (52 de ani), antrenorul lui Manchester United, și-a felicitat jucătorii pentru ”spiritul” de care au dat dovadă.
VIDEO cu rezumatul meciului Chelsea - Manchester United:
Erik ten Hag, după 1-1 cu Chelsea
”Trebuie să-i fac un mare compliment echipei mele. Să revii astfel în al patrulea meci din ultimele 10 zile, e clar că există spirit. E foarte bine.
În prima parte, Rashford a avut două șanse mari, a avut și Antony o ocazie. Trebuie să marchezi în astfel de momente, pentru că, într-un astfel de meci, trei ocazii sunt foarte multe. Trebuie să marchezi.
Am controlat jocul și asta mă mulțumește. E greu când iei gol așa târziu. În a doua parte nu am creat mare lucru, dar nici Chelsea nu a făcut-o.
Cred că e un rezultat corect. Aș fi fost dezamăgit dacă plecam de aici fără niciun punct, pentru că nu meritam să pierdem”, a spus Erik ten Hag, citat de BBC.
Manchester United, locul cinci în Premier League
După rezultatul de sâmbătă, Manchester United rămâne pe locul cinci în Premier League, cu 20 de puncte acumulate în 11 meciuri.
Chelsea, în schimb, se află pe poziția a patra, de UEFA Champions League, cu 21 de puncte.
Etichete: chelsea - manchester united , erik ten hag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...