Ben Arfa, fără permis. Ultimul dintr-un șir de fotbaliști care au încălcat legea la volan
06.12.2013, 15:04Mijlocaşul echipei Newcastle United, Hatem Ben Arfa (foto, dreapta), a rămas fără permis de conducere pentru şase luni, după ce nu a oferit, pentru a doua oară, informaţii despre cine se afla la volanul maşinii sale când aceasta a fost prinsă de aparatele radar. El a pledat vinovat pentru ambele abateri rutiere.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pe lângă suspendarea permisului pentru şase luni, Ben Arfa a mai primit 12 puncte de penalizare şi o amendă de 2.680 de lire sterline (3.206 euro), iar în cazul în care va fi prins conducând fără carnet de conducere, jucătorul francez ar putea face închisoare.
Ben Arfa este doar ultimul dintr-un șir lung de fotbaliști care au rămas fără permisul de conducere, în urma abaterilor săvârșite la volan. Pe 3 februarie, Karim Benzema a fost surprins de un radar când circula cu o viteză de 216 kilometri/h, pe autostrada M-40, din Madrid, într-o zonă în care limita era de 100 km/h. Apoi, Niklas Bendtner a fost arestat la Copenhaga, după ce a fost surprins beat la volanul mașinii sale. Pe 7 martie, Marcelo a fost amendat cu 6.000 de euro după ce a fost prins conducând deşi avea permisul de conducere suspendat pentru că-şi pierduse toate punctele.
Un alt caz celebru a fost cel al lui Carlos Tevez, tot din primăvară, când argentinianul încă juca în Anglia. Tevez, pe atunci atacantul lui Manchester City, a fost condamnat, pe 3 aprilie, la 250 de ore de muncă în folosul comunităţii şi la plata unei amenzi de 1.000 de lire sterline după ce a pledat vinovat în faţa judecătorilor Curţii Magistraţilor Macclesfield. Argentinianul era acuzat că a condus autoturismul deşi avea permisul de conducere suspendat.
Atacantul fusese arestat pe 7 martie, prins la volan fără permis de conducere şi trimis în judecată pentru că în perioada 16 ianuarie-25 mai nu avea voie să conducă, având permisul de conducere suspendat, iar maşina sa nu avea asigurare. Pe lângă amendă şi condamnarea la muncă în folosul comunităţii, argentinianului i-a fost interzis să se mai urce la volan timp de şase luni.
Etichete: tevez , newcastle united , marcelo , ben arfa , carlos tevez , hatem ben arfa , benzema , bendtner , sofer , permis de conducere , fotbalisti cu probleme la volan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...