Bale continuă răzvrătirea: Nu va juca nici cu Espanyol, pe White Hart Lane
10.08.2013, 12:17S-a scurs deja, pe nesimţite, o treime din luna august şi situaţia lui Gareth Bale nu pare să se clarifice. Dorinţa sa, însă, rămâne neschimbată: vrea să plece la Real, aşa cum şefii i-au promis în cazul în care Tottenham nu se califică în UEFA Champions League. Londonezii nu spun nu, dar îi pun piedici: cer o sumă exorbitantă, 120 de milioane de euro, iar Florentino Perez nu este dispus să plătească chiar atât.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Până una alta, însă, galezul şi-a luat soarta în propriile-i mâini şi refuză, încă o dată, să intre în teren pentru Spurs, în meciul amical cu Espanyol Barcelona, chiar dacă acesta se joacă pe White Hart Lane, cu ocazia prezentării echipei.
Transferul, o chestiune de timp. Şi de bani. Şi de orgoliu
Nici antrenorul lusitan al lui Tottenham, Andre Villas-Boas, nu are intenţia de a-l trimite în teren, dată fiind situaţia neclară a fotbalistului de 24 de ani. Şi nici Bale nu are intenţia de a mai juca vreodată pentru Spurs, încercând astfel să-l preseze pe Daniel Levy în negocierile acestuia cu Perez. Scuza galezului? O accidentare inexistentă.
Dată fiind situaţia, nimeni nu se îndoieşte că transferul se va realiza, până la urmă, dar Levy încearcă să forţeze până în ultima clipă obţinerea sumei dorite. Pe de altă parte, Florentino Perez se plânge că suma este exagerată, dar dacă nu va avea de ales, va plăti cât cer londonezii.
Coentrao, Di Maria, Morata sau Jese pot intra în operaţiunea Gareth Bale, pentru a mai ieftini transferul, dar momentan, Tottenham a respins primele două variante.
Etichete: real madrid , transfer , accidentare , gareth bale , negocieri , meci de prezentare , espanyol , florentino perez , white hart lane , daniel levy , razvratire , refuza sa joace , suma exagerata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...