Construcția celui mai scump stadion din Anglia întârzie. Aventura lui Tottenham departe de casă se va prelungi
26.02.2018, 23:10Tottenham mai are de așteptat până când noul stadion, de peste un miliard de euro, va fi gata. Vechea arenă, White Hart Lane, a început să fie demolată în luna mai a anului trecut, însă se pare că noul stadion ultramodern nu va fi terminat la timp, termenul limită fiind chiar startul sezonului 2018-2019.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cum lucrările se află într-o ușoară întârziere, "Spurs" vor trebui să apeleze la Federație pentru a face mici artificii în noul calendar competițional. În acest sezon, echipa lui Pochettino joacă meciurile de pe teren propriu pe Wembley, însă pentru a evita acest lucru în debutul noii stagiuni, se va încerca să se reprogrameze primele etape în așa fel încât primele meciuri să poată fi disputate în deplasare.
Sezonul va începe pe 11 august, iar recepția lucrărilor de la stadion va fi la începutul lui septembrie, după spusele oficialilor. Federația Engleză de Fotbal a trimis un chestionar cluburilor din Premier League, care va trebuit completat și trimis înapoi până la jumătatea lunii martie. Echipele vor trebui să specifice toate modificările care țin de organizare, pentru ca Federația să poată stabili țintarul, care este făcut automat, de calculator, însă poate fi adaptat în funcție de cerințele ulterioare.
În sezonul următor, primele patru runde se vor disputa înainte de pauza din septembrie, prilejuită de meciurile echipelor naționale. Astfel, Tottenham va avea programate două jocuri pe teren propriu. Dacă va reuși să-și reprogrameze primele trei partide din noul sezon astfel încât să joace doar în deplasare, atunci trupa lui Pochettino va putea juca chiar la începutul lunii septembrie pe noua arenă. Asta în caz că va fi gata până atunci.
Tottenham mai are și varianta de a disputa chiar și primele 4 meciuri în deplasare, ceea ce reprezintă maximum acceptat de regulament. În acest caz va putea juca pe teren propriu abia după 15 septembrie, după meciurile echipelor naționale.
În alte sezoane, Federația a permis unor echipe precum Liverpool sau West Ham să înceapă stagiunea cu jocuri în deplasare. În urmă cu două sezoane, cormoranii au început cu meci în deplasare din cauza lucrărilor de renovare neterminate. Sezonul trecut, West Ham a jucat prima etapă tot în deplasare pentru că pe stadion se desfășurau Campionatele Mondiale de Atletism.
Noua arenă a lui Tottenham nu își va mai păstra numele istoric "White Hart Lane", ci va purta denumirea unui sponsor. Deși proiectul inițial prevedea un cost total de 450 de milioane de euro, ulterior acesta aproape că s-a triplat și a ajuns să coste 1,13 miliarde de euro. Va fi cel mai scump stadion din istoria Marii Britanii și va avea o particularitate unică, va avea teren retractabil.
- 14 mai e data la care Tottenham a jucat ultimul meci din istorie pe vechiul stadion, 2-1 cu Manchester United
- 61.500 de locuri va avea noua arenă
- 1,13 miliarde de euro va fi costul final al noii arene
Etichete: tottenham , wembley , white hart lane , stadion tottenham , arena tottenham , celmai scump stadion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...