Arsene Wenger l-a ratat și pe Martial. "Îl știm de când era puști". Motivul pentru care nu a încercat să-l transfere
22.09.2015, 21:29Arsene Wenger, tehnicianul lui Arsenal Londra, a criticat încă de la început decizia rivalilor de la Manchester United de a-l transfera pe Anthony Martial, jucător pentru care formația de pe Old Trafford a plătit 80 de milioane de euro, transformându-l în cel mai scump tânăr fotbalist din istorie.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Wenger a spus că îl știe pe fostul jucător al lui AS Monaco încă de când era un puști, dar a precizat că pe poziția pe care joacă acesta îi are pe Oxlade-Chamberlain, Alexis Sanchez și Joel Campbell. Pe ultimul l-a folosit de numai 4 ori în campionat în ultimii 4 ani și l-a împrumutat de nu mai puțin de 4 ori, în fiecare sezon.
În plus, afirmațiile antrenorului "tunarilor" vin în condițiile în care Arsenal este singura formație din cele mai puternice 5 campionate (Italia, Spania, Franța, Anglia și Germania) care nu a transferat niciun jucător de câmp pentru prima echipă în perioada de mercato recent încheiată. Portarul Petr Cech a fost singura achiziție notabilă, fiind adus pentru 11 milioane de euro de la Chelsea. În afara lui, Arsenal a mai adus doar un jucător de 17 ani, francezul Jeff Reine-Adelaide, de la Lens, din Ligue 2. Vezi aici toate transferurile acestei veri.
"Îl știm de când era un puști. Este mai degrabă un jucător de bandă. Sunt de acord că e un talent excepțional, dar cred că joacă pe o poziție unde avem jucători precum Alex Oxlade-Chamberlain, Alexis Sanchez și Joel Campbell.", a spus Arsene Wenger, potrivit britanicilor de la The Independent.
În trecut, Wenger a fost aproape să realizeze și alte achiziții de marcă, dar transferurile la Arsenal ale lui Zlatan Ibrahimovic, Yaya Toure sau Cristiano Ronaldo au picat.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: transferuri arsenal , wenger martial , martial arsenal , martial manchester , martial wenger arsenal , martial arsenal wenger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...