Arsenal a vrut să renunțe la Giroud în ultima clipă! Wenger n-a putut să-l ia pe Adrian, de la Atletico Madrid
18.10.2012, 20:52Managerul lui Arsenal Londra, francezul Arsene Wenger și-a stabilit ținta principală pentru perioada de mercato din iarnă: este vorba de vârful lui Atletico Madrid, Adrian. Ibericul a fost în atenția "tunarilor" și în perioada verii, dar atunci întelegerea a picat în ultima clipă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce Arsenal l-a transferat pe Lukas Podolski, Arsene Wenger mai avea nevoie de un atacant pentru a compensa posibila plecare a lui Robin Van Persie, ajuns ulterior la United. S-a orientat repede spre golgheterul campioanei Frantei, Montpellier, și a făcut o ofertă de 12 milioane de lire pentru Olivier Giroud - 21 de goluri în sezonul trecut.
Între timp, Francis Cagigao – scouter-ul lui Arsenal, a venit cu propunerea de transfer al lui Adrian de la Atletico Madrid. Oficialul lui Arsenal are “ochi” foarte buni și beneficiază de toată încrederea lui Arsene Wenger, el fiind cel care i-a propus de-a lungul timpului pe Cesc Fabregas, Reyes sau, mai nou, Santi Cazorla.
Giroud a semnat când Wenger vroia să renunțe
Un episod extrem de interesant s-a derulat cu cateva momente înaintea realizării transferului lui Giroud. Managerul lui Arsenal a vrut să întrerupă orice legătură cu Montpellier și cu vârful francez, pentru a se putea orienta spre aducerea lui Adrian pe "Emirates". Totul a fost însă un efort tardiv, pentru ca golgheterul lui Montpellier semnase deja contractul cu Arsenal, care-i venise prin fax pe adresa campioanei Franței!
După plecarea lui Robin Van Persie la Manchester United, "tunarii" au rămas astfel cu Podolski, Gervinho, Giroud și Theo Walcott în compartimentul ofensiv. În ultima zi de transferuri, Wenger a mai încercat o dată pista Adrian, însă nu s-a pus de acord cu oficialii lui Atletico, lucru pe care speră acum să îl facă în iarnă.
În cazul în care nu vor ajunge la un consens, Arsenal îl poate lua oricum pe vârful iberic dacă îi plătește clauza de reziliere de 16 milioane de euro. Cum finanțele londonezilor sunt excelente, ca urmare a afacerilor din ultimii ani, e de așteptat ca Wenger să-și împlinească acest "moft" și să-l vedem pe internaționaul U21 al Spaniei în Premier League, încă de la începutul anului 2013.
Etichete: premier league , atletico madrid , transfer , arsene wenger , cesc fabregas , giroud , arsenal londra , lukas podolski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...