Arabii continuă "asaltul"! 80.000.000€ și un salariu uriaș, puse pe masă pentru un star de la Manchester City
articol scris de Digi Sport02.07.2023, 12:51
Bernardo Silva (28 de ani) este unul dintre starurile care ar putea pleca în Arabia Saudită în perioada de mercato a verii.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fotbalistul lui Manchester City a primit o ofertă uriașă la finalul lunii trecute, însă campioana Angliei a refuzat să negocieze cu cei din Golf. Acum, s-a aflat și salariul prin care saudiții încearcă să îl convigă pe Silva să își dea acordul pentru un transfer.
Bernardo Silva e ademenit cu un salariu uriaș
Conform presei britanice, Silva are pe masă o ofertă cu un salariu anual de aproximativ 45 de milioane de euro, de cel puțin 4 ori mai mult decât primește în prezent pe Etihad Stadium.
Numele echipei nu a fost dezvăluit, însă e vorba de una dintre formațiile preluate recent de Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită (Al-Ittihad, Al-Nassr, Al-Ahli și Al-Hilal).
Manchester City ar primi 80 de milioane de euro în schimbul lui Silva, dar rămâne de văzut dacă șefii de pe Etihad se vor râzgândi și vor lua loc la masa negocierilor.
În ceea ce îl privește pe Silva, lusitanul nu a oferit un răspuns, dar ar dori să plece de la Manchester City în această vară.
Manchester City face tot posibilul pentru a-l păstra pe Bernardo Silva
După ce saudiții l-au contactat pe Silva, șefii campioanei Angliei au luat legătura cu jucătorul și s-au oferit să îi îmbunătățească actualul contract, de frică să nu-l piardă în această vară.
Banii sunt arma principală a arabilor, însă nici cei de la Manchester City nu duc lipsă de buget, întrucât sunt deținuți un grup de investiții din Emiratele Arabe Unite.
Totuși, avantajul saudiților este că nu au un regulament privind fairplay-ul financiar, astfel că îi pot oferi lui Silva câți bani doresc, în timp ce englezii sunt limitați din acest punct de vedere.
Etichete: manchester city , bernardo silva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...