Antrenorul lui Sheffield Wednesday a anunțat când revine Sergiu Buș
14.03.2015, 09:59Sergiu Buș a semnat cu Sheffield Wednesday de mai bine de o lună, dar fanii echipei engleze nu au apucat încă să-l vadă la adevăratul său potențial. Românul a jucat doar două meciuri, din care doar unul ca titular, înainte să se accidenteze, luna trecută, pe 21 februarie, înaintea unui meci cu Derby County.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Totuși, se anunță și vremuri mai bune pentru atacantul de 22 de ani. Antrenorul lui Sheffield Wednesday a anunțat, într-un interviu acordat postului de radio local, că românul este aproape de revenirea pe gazon.
„Buș deja se antrenează cu antrenorul de fitness, deci infirmeria se golește. Va reveni curând. La meciul de marți? Nu, e prea devreme”, a declarat Stuart Gray.
Sheffield joacă azi, 14 martie, cu Fulham, pe propriul teren, apoi urmează o deplasare la Wolverhampton, marți, 17 martie, pentru ca sâmbăta viitoare, pe 21 martie, ”bufnițele” să aibă meci în deplasare la Rotherham. Acesta este meciul în care Gray crede că Buș ar putea reveni pe teren.
„Nu vreau ca fizioterapeuții să fie prea ocupați în această parte a sezonului. Avem nevoie de toți jucătorii”, a spus managerul lui Sheffield.
Sheffield Wednesday este momentan pe locul 11 în Championship, cu 49 de puncte, și a câștigat trei din cele patru partide disputate de la accidentarea lui Buș. Dar Gray crede că revenirea românului ar aduce un plus de eficacitate și de constanță în jocul echipei sale, pentru a putea ataca pozițiile fruntașe ale clasamentului și, implicit, promovarea.
Etichete: accidentare , sergiu bus , revenire , atacant roman , atacant 22 de ani , sheffield wednesday , stuart gray , 21 martie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...