Antrenorul lui Dortmund, în locul lui Wenger? "Tunarii" s-au grăbit să dezmintă informaţia
20.03.2017, 21:58Clubul englez de fotbal Arsenal a negat luni că ar fi avut discuţii cu Thomas Tuchel, antrenorul Borussiei Dortmund, în legătură cu numirea acestuia în locul lui Arsene Wenger, scrie BBC.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Wenger are contract până la finalul sezonului, iar clubul i-a oferit o nouă înţelegere, valabilă doi ani. Francezul, în vârstă de 67 ani, a spus că va anunţa "foarte curând" dacă va rămâne pe banca "tunarilor".
El este vizat de protestele fanilor, după ce echipa a pierdut patru din ultimele cinci meciuri de campionat. Ultimul eşec a venit sâmbătă, pe terenul lui West Bromwich Albion (1-3).
Arsenal a coborât în clasament pe locul 6 şi riscă să nu încheie campionatul în primele patru locuri, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată după venirea lui Wenger în 1996.
Arsenal a fost umilită recent de Bayern Munchen în optimile de finală ale Ligii Campionilor, londonezii pierzând ambele manşe cu scorul de 5-1. Echipa a ajuns în schimb în semifinalele Cupei Angliei, unde o va întâlni pe Manchester City pe 23 aprilie.
Tuchel a preluat-o pe Dortmund în vara lui 2015, înlocuindu-l pe Jurgen Klopp, actualul tehnician al lui Liverpool. Borussia este pe locul 3 în Bundesliga şi s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Agerpres
Etichete: wenger , wenger dortmund , dortmund wenger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...