Allegri şi-ar fi dat acordul să vină la Arsenal cu o condiţie! Ce buget de transferuri a putut cere
13.05.2018, 10:02Massimiliano Allegri şi-ar fi dat acordul de principiu să vină la Arsenal, din vară, cu o condiţie. Şefii "tunarilor" trebuie să îi pună la dispoziţie 200 de milioane de lire pentru transferuri.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Plecarea lui Wenger de pe Emirates ar putea lăsa un gol imens, chiar dacă fanii au dus de mai multe sezoane o campanie "Wenger out", sătui de faptul că echipa lor preferată stă în umbra lui City, Chelsea, Liverpool sau United. Astfel, e nevoie de un tehnician de top, cu mare experienţă, astfel încât "tunarii" să nu se expună la ceea ce a păţit Man Utd, după retragerea lui Ferguson.
Allegri e omul ales să o reinventeze pe Arsenal, iar acesta, după atâtea succese cu Juventus, pare dispus la o nouă provocare. Potrivit presei engleze, italianul de 50 de ani s-a înţeles cu oficialii londonezilor asupra contractului său, dar semnarea înţelegerii ţine de o dorinţă foarte clară a italianului.
Concret, antrenorul a studiat în detaliu lotul "tunarilor" şi vrea să i se garanteze că va avea la dispoziţie cel puţin 200 de milioane de lire pentru perioada de mercato din vară. Cinci jucători ar fi doriţi de Allegri pe Emirates, cu ajutorul lor Arsenal urmând a urca din nou în "Big 4". Condiţia e una extrem de greu de respectat, în condiţiile în care şefii englezilor se obişnuiseră cu politica lui Wenger, care proteja bugetul clubului. În plus, în condiţiile în care Arsenal nu va juca la anul în Liga Campionilor, finanţele vor fi afectate.
Pe termen mediu, antrenorul vizează câştigarea titlului cu formaţia din Londra, dar şi o performanţă europeană. După ce anul trecut a jucat finala Champions League cu Juve, pierdută în faţa Realului, acum Allegri visează la o performanţă similară la cârma lui Arsenal. Dar pentru asta are nevoie de un buget pe măsură, City şi United investind enorm în ultima perioadă.
Etichete: allegri , arsenal transferuri , allegri juventus , juventus allegri , salariu allegri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...