Faza zilei: Alexis a negat că a pariat pe demiterea lui Mourinho, dar a sosit la antrenament ascultând melodia "Now we are free"
22.12.2018, 14:00Alexis Sanchez a negat informaţiile potrivit cărora ar fi câştigat 22.000 de euro (20.000 de lire sterline) de pe urma unui pariu cu coechipierul Marcos Rojo, mizând pe faptul că antrenorul Jose Mourinho va fi demis.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform The Sun, Sanchez i-ar fi trimis lui Rojo un mesaj pe un grup de WhattsApp, din care mai faceau parte și alți coechipieri: "Ți-am spus ca așa va fi! Îmi datorezi 20.000 de lire".
"Este fals! Jose mi-a dat şansa să joc pentru cel mai bun club din lume şi îi sunt recunoscător pentru asta. Suntem Manchester United. Respect! Abia aştept să-mi ajut echipa", a postat starul chilian pe contul său de twitter.
La numai câteva ore distanţă însă, sud-americanul a fost filmat sosind la baza de pregătire a lui United de la Carrington pe ritmurile melodiei lui Hans Zimmer, "Now We Are Free" (Acum suntem liberi), ceea ce poate fi interpretată drept o descătuşare după plecarea autoritarului Mourinho.
Alexis Sanchez, cel mai bine plătit fotbalist din Premier League
Presa engleză susţine că Sanchez a făcut parte din grupul de jucători, în frunte cu Paul Pogba, care nu s-au mai înțeles cu Mourinho în ultima perioadă.
Alexis Sanchez s-a transferat la Man. United în ianuarie 2018 și este cel mai bine plătit fotbalist din Premier League, cu un salariu anual de 23 de milioane de euro.
Chilianul se află în recuperare după o accidentare la unul dintre antrenamente, la finalul lunii noiembrie.
Sanchez are zece meciuri şi un gol în acest campionat pentru Manchester United.
30 de meciuri a jucat Alexis Sanchez pentru Manchester United, în toate competiţiile
4 goluri a marcat chilianul în tricoul "diavolilor"
Etichete: jose mourinho , manchester united , alexis sanchez , marcos rojo , alexis sanchez mourinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...