Acuzat de Chelsea de rasism, arbitrul englez Mark Clattenburg a fost găsit nevinovat de FA
23.11.2012, 12:11Schimbare de situație în cazul Mark Clattenburg, arbitrul acuzat de Chelsea că i-ar fi adresat mai multe isulte rasiste lui John Obi Mikel.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
După ce Federația Engleză (FA) a înființat o comisie care a audiat mai multe persoane, forul de la Londra a dispus anularea tuturor acuzațiilor la adresa arbitrului, care se gândește acum să acționeze în instanță echipa patronată de Roman Abramovici.
"Este înspăimântător când ştii că eşti nevinovat, dar există posibilitatea să îţi fie distrusă cariera. Ştiu din proprie experienţă ce efecte pot avea astfel de acuzaţii plasate în spaţiul public, înainte de o anchetă. Sper ca niciun arbitru să nu mai fie pus în situaţia de a trece prin aşa ceva în viitor. Nu este loc pentru rasism în fotbal", a declarat Clattenburg pentru mirror.co.uk.
De asemenea, un reprezentant al sindicatului arbitrilor din Anglia, Alan Leighton, a declarat că doreşte ca gruparea Chelsea să îşi ceară scuze. "Vrem scuze oficiale şi compensaţii pentru pierderea câştigurilor, pentru atingerea adusă reputaţiei şi pentru stres. Acuzaţia era bazată pe o dovadă extrem de slabă. Nu ar fi trebuit să fie făcută publică şi ar fi trebuit ca situaţia să se rezolve cu discreţie", a precizat Leighton.
Pe data de 29 octombrie, Chelsea a depus o contestație după meciul pierdut cu 2-3 pe Old Trafford contra lui Manchester United, după ce brazilianul Ramires a afirmat că l-a auzit pe Clattenburg numindu-I de mai multe ori pe John Obi Mikel drept “maimuță”.
Interesant este că Manchester United a învins-o atunci pe Chelsea după două mari greşeli de arbitraj, ambele în defavoarea londonezilor.Torres a fost eliminat după un al doilea avertisment pentru simulare, iar ultimul a fost marcat de "Chicharito" Hernandez dintr-o evidentă poziţie de ofsaid.
Etichete: premier league digi sport , mark clattenburg , clattenburg john obi mikel , clattenburg premier league united chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...