Abramovic i-a decis viitorul lui Conte. Cine va fi noul manager al lui Chelsea
28.01.2018, 13:01Roman Abramovic s-a decis în privinţa omului pe care îl vrea pe banca lui Chelsea din sezonul viitor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Presa engleză susţine că italianul Antonio Conte va fi înlocuit în vară cu fostul "principal" al Barcelonei, Luis Enrique, liber de contract după despărţirea de catalani, de vara trecută.
Enrique şi-a luat un an de pauză după cei trei ani petrecuţi pe banca grupării blaugrana şi participă în această perioadă, la Alicante, la o competiţie de ciclism, Costa Blanca Bike Race.
Nu mai puţin de nouă trofee a cucerit antrenorul spaniol în vârstă de 47 de ani alături de Barca: Liga Campionilor, Supercupa Europei, Mondialul cluburilor, două titluri, trei Cupe şi Supercupa Spaniei.
Antonio Conte este managerul lui Chelsea din vara lui 2016. Italianul a cucerit titlul sezonul trecut, însă Abramovic e decis să-l înlocuiască din cauza evoluţiilor din acest sezon.
Londonezii au ieşit din lupta pentru titlu (se află pe locul 3, la 15 puncte în spatele lui Manchester City) şi au fost eliminaţi de Arsenal din semifinalele Cupei Ligii.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: abramovic , conte , luis enrique , conte chelsea , luis enrique chelsea , manager chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...