A murit fostul atacant de la Arsenal, care a jucat peste 400 de meciuri în Premier League
articol scris de Digi Sport15.06.2024, 13:13
Kevin Campbell, fostul atacant englez, a murit sâmbătă, 15 iunie, la vârsta de 54 de ani.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Moartea fostului atacant de la Arsenal a fost anunțată la aproape două săptămâni după ce a fost internat în spital din cauza unei grave boli.
Kevin Campbell, fostul jucător al celor de la Arsenal, a murit
Kevin Campbell, un produs al academiei celor de la Arsenal, a debutat pentru ”Tunari” în 1987, iar mai apoi au urmat aventuri pe la Leyton Orient, Leicester, Nottingham Forrest, Trabzonspor, Everton, West Brom și Cardiff.
Retras din activitate în 2007, englezul a devenit analist și era unul dintre cei mai carismatici oameni de televiziune din Marea Britanie.
Printre altele, Kevin Campbell a adunat 434 de meciuri în Premier League, timp în care a reușit să marcheze nu mai puțin de 130 de goluri.
În palmaresul acestuia se regăsesc 3 trofee, toate cu Arsenal: Cupa Angliei, Cupa Ligii și Supercupa Angliei.
Citește și: Tragedie în fotbal: a făcut meciul carierei cu adversara României, iar la 10 zile distanță a murit!
La aflarea veștii, cei de la Premier League au transmis imediat un mesaj de condoleanțe.
”Cu tristețe profundă am aflat de trecerea în neființă a lui Kevin Campbell, fostul atacant al lui Arsenal, Nott'm Forest, Everton și West Brom
Gândurile și condoleanțele noastre se îndreaptă către familia, prietenii și cei asociați cu cluburile pentru care a jucat Kevin”, a transmis Premier League pe Instagram.
Nici Arsenal nu a ezitat și a postat imediat un mesaj: "Suntem devastați să aflăm că fostul nostru atacant Kevin Campbell a decedat după o scurtă boală".
Etichete: premier league , arsenal , everton , kevin campbell , a murit kevin campbell
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...