Un antrenor român a fost special la Londra să îl vadă pe Drăgușin, dar a avut parte de o surpriză
articol scris de Digi Sport07.03.2024, 23:53
Radu Drăgușin (22 de ani) nu a reușit deocamdată să se impună la Tottenham, după transferul de 30 de milioane de euro din această iarnă.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Internaționalul român a bifat doar 30 de minute până acum în tricoul celor de la Tottenham, fiind introdus de către antrenorul Ange Postecoglou doar pe final de meci.
Mihai Iosif: ”Cu siguranță îi va veni rândul și lui Drăgușin!”
Mihai Iosif a dezvăluit că a mers la Londra, la invitația lui Florin Manea, pentru a-l vedea în acțiune pe Radu Drăgușin în meciul cu Crystal Palace, scor 3-1, însă fundașul român a rămas rezervă neutilizată.
Totuși, tehnicianul a fost plăcut impresionat de experiența avută, dar mai ales de infrastructura celor de la Spurs.
Mihai Iosif a recunoscut că lui Radu Drăgușin îi va fi foarte dificil să se impună la gruparea din Premier League, însă consideră că fundașul naționalei României a luat decizia corectă atunci când a ales să semneze cu Spurs.
”Am fost în Anglia la ultimul meci al lui Tottenham, m-a invitat Florin Manea. Un stadion superb, cu o infrastructură extraordinară, totul de nota 10.
Vizavi de fotbal, o viteză uluitoare. Drăgușin nu a jucat, probabil ne vom vedea cu el. Antrenorul lui Tottenham a spus foarte clar că el nu schimbă sistemul, a jucat cu aceiași fundași, unul e campion mondial, unul e într-o formă bună.
Dar cu siguranță îi va veni și lui Radu rândul și atunci va trebui să-și dovedească valoarea. În ultimii mulți ani nu prea am mai avut jucători la un nivel așa înalt. Mai ales în primele 5 campionate ale lumii. Anglia, din punctul meu de vedere, este numărul 1, chiar dacă eu sunt un adept al fotbalului italian.
Trebuie să avem răbdare, categoric. Nu știu ce e mai important: Să joci la o echipă mică meci de meci sau să fii la o echipă din aceste campionate și să te lupți pentru locul de titular. Cred că ăsta e idealul. Asta este părerea mea, dacă aș fi la un club mare, aș da tot ce am mai bun pentru a câștiga locul în echipă”, a spus Mihai Iosif, conform playsport.ro.
Singura variantă ca Radu Drăgușin să joace mai mult la Tottenham
La ultimele trei meciuri, Radu Drăgușin a rămas pe banca de rezerve, fără să bifeze vreun minut, iar semnele nu sunt unele îmbucurătoare pentru român. Despre situația acestuia au vorbit jurnaliștii englezi, care au recunoscut că fotbalistului îi este aproape imposibil să le ia fața lui Van de Ven și Romero, cel puțin în momentul de față.
Britanicii au venit și cu o soluție pentru Radu Drăgușin, aceea de a trece în lateral, acolo unde concurența este redusă. Nu ar fi pentru prima dată când românul ar evolua în acele zone în cariera sa.
În Italia, Drăgușin a avut mai multe meciuri în care a fost utilizat ca fundaș dreapta.
Etichete: tottenham , florin manea , radu dragusin , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...