OFICIAL: Walcott a semnat cu Everton. "Am venit să ajut clubul să treacă la un nivel superior"
17.01.2018, 19:15UPDATE: Everton a anunțat pe site-ul oficial că Theo Walcott este noul jucător al "caramelelor". "Am venit la Everton ca să ajut clubul să treacă la un nivel superior. Cred că odată cu ultimele transferuri realizate, acest lucru este posibil. Sunt foarte încântat că pot începe un nou capitol în carieră și am simțit că acesta este locul potrivit pentru mine" a declarat internaționalul englez de 28 de ani care a semnat un contract valabil până în 2021.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Theo Walcott s-a înțeles cu Everton, conform presei engleze, care susține că atacantul a fost văzut în cantonamentul lui Everton, unde a făcut deja vizita medicală. Gruparea lui Sam Allardyce va plăti între 22 și 23 de milioane de euro pentru atacantul de 28 de ani, deși inițial cerea peste 33.
Transferul a fost comentat și de fostul atacant, Tony Cascarino, care spune că echipa de pe Goodison Park l-a luat pe Walcott la preț de chilipir, considerând că acesta ar valora cel puțin dublu.
Theo Walcott a jucat timp de 12 ani la Arsenal, fiind promovat de Wenger la prima echipă pe când avea doar 16 ani. Cu toate acestea, Tony Cascarino îl vede vinovat pe Arsene Wenger pentru că l-a lăsat să plece așa ușor și pentru că nu l-a folosit suficient în acest sezon, după ce a evoluat doar 63 de minute.
Cunoscut drept un jucător ghinionist atunci când vine vorba de accidentări, Walcott a putea avea o șansă mare la Everton, consideră Tony Cascarino, care susține că managerul Sam Allardyce va scoate din el ceea ce nu a putut scoate Wenger la Arsenal.
"Walcott are nevoie de idei noi și entuziasm în ceea ce privește abilitatea sa și cred că Allardyce îi poate oferi asta", a spus Cascarino.
Walcott va fi al doilea transfer pentru Everton în această iarnă, după Cenk Tosun, adus de la Beșiktaș pentru 31,5 milioane de euro.
Până și Allardyce s-a dat de gol în urmă cu câteva zile, când a afirmat că "Transferul lui Theo nu ar fi atât de riscant ca al lui Tosun, pentru că a demonstrat deja ce era de demonstrat. Ritmul său de joc este exact ceea ce avem noi nevoie, iar pasele sale sunt destul de bune, la fel ca și golurile marcate".
Theo Walcott, care are 108 goluri în 397 de meciuri oficiale pentru Arsenal, poate evolua pe trei posturi din linia ofensivă.
Walcott a jucat în 15 meciuri oficiale în acest sezon și nu a mai fost titular într-un joc din Premier League din aprilie 2017.
Etichete: arsenal , everton , walcott , walcott arsenal , walcott everton , walcott wenger , walcott allardyce
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...