A absentat două luni, dar nu duce lipsă de oferte. Chiricheş, dorit în Bundesliga
26.03.2014, 15:37Vlad Chiricheş a revenit la antrenamentele lui Tottenham, după ce a ratat nu mai puţin de 12 meciuri din cauza problemelor la spate. Pe 29 ianuare, contra lui Manchester City, fundaşul nostru a evoluat ultima dată pentru Spurs.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ciuda absenţei de aproape două luni, internaţionalul român rămâne în atenţia marilor cluburi europene. Cumpărat de Tottenham de la Steaua cu 10 milioane de euro - un record al unui fotbalist român transferat în străinătate - Chiricheş s-a integrat perfect la noua echipă, unde şi-a câştigat repede locul de titular. Fundaşul de 24 de ani nu duce lipsă de oferte.
După Bayer Leverkusen, o altă grupare puternică din Germania şi-a manifestat interesul pentru serviciile stoperului. Finalistă anul trecut în UEFA Champions League şi calificată în sferturi în actualul sezon, Borussia Dortmund îl monitorizează pe Chiricheş, scrie europacalcio.it. În vară, Klopp se va decide dacă va înainta sau nu o ofertă pe adresa românului, în funcţie şi de prestaţiile pe care jucătorul le va avea după accidentare.
În acest sezon, Klopp a avut mari bătăi de cap în defensivă, în special în axul central, acolo unde nu s-a putut baza pentru o lungă perioadă de timp pe titularii obişnuiţi Hummels şi Subotic. Primul a revenit pe teren de curând, în timp ce al doilea este indisponibil tot sezonul.
24 de ani are Chiricheş
11 milioane de euro e cota fundaşului român
20 de meciuri a bifat Chiricheş la Tottenham, în toate competiţiile, reuşind un gol
Etichete: vlad chiriches , tottenham , antrenamente , transfer chiriches , oferte chiriches , chiriches revenire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...