10 super jucători din Premier League care trebuie să-și rezolve viitorul în doar două zile
07.08.2018, 13:43În februarie, conducătorii a 14 cluburi din Premier League au cerut şi au votat schimbarea perioadei de transferuri din aceasta vară. Aceştia si-au dorit ca fereastra de mercator să se încheie în momentul în care începe prima etapă din prima ligă din Anglia. Prin urmare, FIFA a acceptat cererea, iar schimbarea a venit imediat. Două luni au avut la dispozitie cluburile din Premier League pentru a transfera jucători, 9 iunie-9 august, iar această perioadă se încheie peste numai două zile.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Spaniolii de la Marca au făcut o listă cu 10 jucători din prima ligă engleză care trebuie să-și rezolve viitorul în aceste două zile.
Anthony Martial - "Criticat de Mourinho pentru motive sportive, dar și extra-sportive, francezul a anunțat prin vocea agentului său că nu-și mai dorește să rămână pe Old Trafford".
Lucas Perez - "Atacantul nu se află în planurile lui Unai Emery. Este dorit de Sportig Lisabona și West Ham".
Eden Hazard - "Și-a dorit transferul la Real Madrid, dar campioana Europei nu pare dispusă să plătească milioanele cerute de Chelsea. Se pare că acesta va continua pe Stamford Bridge".
Harry Maguire - "Una dintre revelațiile naționalei Albionului la Cupa Mondială din Rusia, fundașul lui Leicester este dorit cu insistență de Jose Mourinho la Man. United. Probabil că Everton va ceda până la urmă presiunilor".
Aaron Ramsey - "Mijlocașul își termină contractul cu Arsenal în 2019. Chelsea și West Ham și-au manifestat interesul pentru el".
Jordan Pickford - "Este pe lista celor de Chelsea, dar nu este singurul portar dorit pe Stamford Bridge. În orice caz, după prestația de la Mondialul din Rusia, Everton are șanse tot mai mici să-l mai păstreze".
Toby Alderweireld - "Nu a fost unul dintre titularii sezonului trecut la Tottenham, dar a avut o prestație bună la CM 2018, unde a luat bronzul cu naționala Belgiei. Nu și-a prelungit contractul cu Spurs, deși antrenorul Mauricio Pochettino își dorește asta în continuare. Se pare că fundașul cere un salariu mult mai mare".
Thibaut Courtois - "Portarul belgian își încheie contractul cu Chelsea în 2019 și își dorește să ajungă la Real Madrid. Campioana Europei pregătește mutarea, iar trupa de pe Stamford Bridge îi caută înlocuitor".
Wilfried Zaha - "Chelsea și Tottenham se luptă pentru semnătura atacantului, care a plecat de la Cristal Palace chiar în această vară".
Paul Pogba - "Mijlocașul francez, proaspăt campion mondial, nu se află în cele mai bune relații cu Jose Mourinho, iar Barcelona și Juventus se luptă pentru semnătura lui. El își încheie contractul cu Man. United în 2021, iar despărțirea de 'diavoli' în aceasta vară pare iminentă".
Vineri, 10 august, începe noul sezon din Premier League. Manchester United și Leicester vor deschide balul, pe Old Trafford, de la ora 18:00.
Etichete: premier league , transferuri , mercato , perioada de transferuri , 10 jucatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...