Video&Foto Povestea emoționantă a lui Alisson după câștigarea Champions League: "'Tata e campion!' Nu auzeam ce spunea, plângea!"
30.05.2020, 14:11Alisson Becker (27 de ani), portarul lui Liverpool, a rememorat unul dintre cele mai emoționante episoade din cariera sa, câștigarea trofeului Champions League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Brazilianul a povestit că soția sa nu a putut fi alături de el în ultimul act al UCL fiindcă era însărcinată cu băiețelul lor, așa că s-a gândit să o sune cu video:
"Când s-a terminat meciul, am încercat să sărbătoresc alături de fani, dar singurul lucru la care m-am putut gândi a fost să încerc să o introduc pe soția mea în atmosfera din acel moment.
Soția mea era acasă, alături de fiica mea și de băiețelul meu, care atunci era încă în burtica mamei lui. Am sunat-o, iar soția mea a plâns pe toată durata conversației, dar cred că am reușit să le aduc alături de mine, să simtă și ele tot ce am simțit eu.
Îi ziceam doar să se bucure de moment, nu puteam să aud ce spune, le ziceam doar: 'Tata e campioni, suntem campioni! Dumnezeu ne-a dat asta, suntem binecuvântați!' Apoi mi-a venit ideea de a face o poză cu toată familia. Mi-a zis că a fost foarte frumos să ne vedem pe FaceTime, dar a zis că va trebui să mai ajung într-o finală, fiindcă vrea să fie acolo fizic, nu doar prin telefon", a povestit sud-americanul din poarta lui Liverpool.
Liverpool a câștigat trofeul Champions League în 2019, într-o finală cu Tottenham
Liverpool a cucerit pentru a şasea oară trofeul UEFA Champions League, după ce a învins Tottenham în ultimul act al competiţiei.
Duelul de pe Wanda Metropolitano a debutat cu cel mai rapid penalty din istoria finalelor competiţiei, dictat în secunda 23 şi confirmat de arbitrajul video. Egipteanul Salah l-a transformat, la prima atingere de balon.
Până la pauză, Lloris s-a opus şutului lui Robertson. Eroul semifinalei cu Ajax, Lucas Moura, a intrat în minutul 66, dar tot cormoranii au fost mai periculoşi, prin Milner. Alisson a fost de netrecut în faţa lui Son şi Moura.
Nici Eriksen n-a reuşit să înscrie din lovitură liberă.
Belgianul Origi a închis conturile pe final, 2-0 pentru Liverpool.
Etichete: liverpool , becker , alisson becker , alisson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...