Posibil transfer surprinzător pentru James Rodriguez! Echipa care se află în pole-position pentru jucătorul columbian
30.12.2019, 20:37James Rodriguez (28 de ani), proaspăt revenit la Real Madrid în această vară, ar putea prinde un transfer surprinzător!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Columbianul a revenit pe Santiago Bernabeu în iunie, după ce a fost împrumutat, timp de două sezoane, la Bayern Munchen. Potrivit celor de la El Desmarque, "galacticul" poate ajunge din nou sub comanda lui Carlo Ancelotti, care a devenit recent antrenorul lui Everton.
James Rodriguez și Carlo Ancelotti au lucrat împreună la Real Madrid și la Bayern Munchen
James a mai lucrat cu antrenorul italian atât la Real Madrid, dar și la campioana Germaniei, Bayern. Se pare că noua formație a tehnicianului de 60 de ani se află în pole-position pentru semnătura sud-americanului.
În cursa pentru James Rodriguez s-ar mai afla echipe precum Arsenal, Inter Milano, AS Roma și Marseille, dar o nouă colaborare cu Ancelotti ar fi pe placul columbianului.
Rodriguez a evoluat în doar nouă partide pentru Real Madrid în acest sezon, iar Carlo Ancelotti și-ar dori mult să lucreze împreună cu el. Everton și-ar putea asigura serviciile jucătorului pentru aproximativ 48 de milioane de euro, potrivit sursei citate.
James Rodriguez, palmares impresionant
James Rodriguez are un palmares impresionant:
- 2x Champions League
- 1x Campionatul Spaniei
- 2x Campionatul Germaniei
- 1x Cupa Germaniei
- 3x Campionatul Portugaliei (FC Porto)
- 1x Cupa Portugaliei
- 2x Campionatul Mondial al Cluburilor
- 1x Europa League
- 2x Supercupa Europei
- 1x Campionatul Argentinei (Club Atletico Banfield)
- 2x Supercupa Germaniei
- 4x Supercupa Portugaliei
Etichete: real madrid , rodriguez , bayern munchen , carlo ancelotti , everton , ancelotti , james rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...