Portughezul Paulo Ferreira va fi naturalizat pentru a juca în naţionala României
15.02.2016, 22:00Portughezul Paulo Ferreira (31 ani) va fi naturalizat, pentru a juca în echipei naţională de futsal a României, a anunţat Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Paulo Josue Letra Da Costa Ferreira, de la City'Us Târgu Mureş (joacă din ianuarie 2015 la mureşeni, n. red.), se află printre cei 14 jucători convocaţi de selecţionerul Robert Lupu la echipa naţională, pentru un stagiu centralizat programat de luni până vineri la Cheile Grădiştei.
Pentru lusitan, care a mai evoluat şi la alte echipe din ţara noastră şi care va împlini 31 de ani pe 8 martie, au fost demarate procedurile de obţinere a cetăţeniei româneşti pentru a putea evolua pentru naţionala de futsal a ţării noastre. Dosarul jucătorului a fost înaintat la Ministerul Tineretului şi Sportului pe data de 12 februarie. După oficializarea actelor, Paulo Ferreira va deveni primul străin naturalizat în fotbalul de sală din România, precizează sursa amintită.
Naţionala României va disputa şi un meci amical, cu Spicom Sfântu Gheorghe, echipă care evoluează în Liga 1, în data de 18 februarie, de la ora 18,00, în Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe.
Lotul României cuprinde portarii Vlad Iancu (Informatica Timişoara), Andrei Grigoraş (Spicom Sfântu Gheorghe), jucătorii de câmp Emanuel Moldovan (United Galaţi), Liviu Ruxandari (City'Us Târgu Mureş), Adrian Călugăreanu (Informatica Timişoara), Dumitru Mimi Stoica (City'Us Târgu Mureş), Paulo Josue Letra Da Costa Ferreira (City'Us Târgu Mureş), Radu Pisică (CSMS Iaşi), Vlăduţ Pavel (Spicom Sfântu Gheorghe), Laszlo Szocs (KSE Odorheiu Secuiesc), Dragoş Popescu (Concordia Chiajna), Cristian Matei (Autobergamo Deva), Adrian Pânzaru (Autobergamo Deva), Narcis Cataramă (Autobergamo Deva).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Etichete: portugalia , paulo ferreira , paulo ferreira futsal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...