Video Pepe, conflict verbal și fizic cu un coechipier de la FC Porto! Cum s-a încheiat incidentul
articol scris de Digi Sport26.01.2021, 14:04
Pepe (37 de ani), căpitanul lui FC Porto, a fost la un pas de bătaie cu mai tânărul său coechipier Mamadou Loum N'Diaye (24 de ani), la finalul jocului pe care ocupanta locului doi în Primeira Liga l-a câștigat cu Farense, 1-0.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
FC Porto s-a impus în runda a 15-a din prima ligă portugheză, pe terenul lui Farense. Unicul gol al partidei a fost marcat de Taremi, în minutul 15, iar "Dragonii" au rămas în plasa liderului Sporting Lisabona, la un singur punct, dar cu un meci în plus disputat.
Pepe, la un pas de bătaie cu Mamadou Loum N'Diaye, colegul său de la FC Porto
În finalul duelului de pe "Estádio de São Luís" din Faro s-a consemnat un conflict fizic și verbal între Pepe, fostul jucător al lui Real Madrid și actualul căpitan al lui FC Porto, și coechipierul său, senegalezul Mamadou Loum N'Diaye. În imagini se observă cum mijlocașul i-a reproșat ceva lui Pepe, care venise să-l felicite. Incidentul a escaladat rapid, cei doi s-au îmbrâncit, iar bătaia în adevăratul sens al cuvântului a fost împiedicată doar de intervenția arbitrului și a celorlalți jucători.
În 2007, Real Madrid le plătea 30 de milioane de euro celor de la FC Porto, în schimbul transferului lui Kepler Laveran Lima Ferreira, cunoscut drept Pepe. Lusitanul a îmbrăcat 10 sezoane tricoul "blanco", perioadă în care a cucerit 15 trofee, printre care trei UEFA Champions League și trei titluri de campion al Spaniei. În ianuarie 2019, după ce a trecut și pe la Beșiktaș, Pepe a revenit la FC Porto.
La finalul anului 2020, campioana Portugaliei, a anunţat prelungirea contractului fundaşului central până în 2023, an în care portughezul de origine braziliană va serba a 40-a sa aniversare.
- 15 partide și un gol a adunat Pepe în acest sezon, în toate competițiile
- 27 de trofee are în palmares fundașul central, inclusiv titlul european cu naționala Portugaliei
- 334 de meciuri a evoluat lusitanul pentru Real Madrid și a reușit 15 goluri și 20 de assist-uri
- 113 selecții a adunat la reprezentativa Portugaliei
- 1 milion de euro este cota de piață a lui Pepe, în acest moment, potrivit Transfermarkt
Etichete: fc porto , pepe , mamadou loum n'diaye , bataie pepe n'diaye
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...