Decizia luată de Wayne Rooney după atacul lui Cristiano Ronaldo asupra sa
articol scris de Digi Sport15.11.2022, 22:04
Wayne Rooney (37 de ani) a fost unul dintre oamenii pe care Cristiano Ronaldo i-a atacat în interviul oferit lui Piers Morgan.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cei doi au fost coechipieri la Manchester United timp de mai mulți ani și au cunoscut performanțe excepționale alături de gruparea de pe Old Trafford.
Wayne Rooney, reacție după atacurile lui Cristiano Ronaldo
Totuși, englezul a avut mai multe opinii care l-au deranjat pe portughez, spunând că actuala echipă a lui Manchester United este mai bună fără el pe teren, printre altele.
Deranjat de afirmațiile considerate inoportune, atacantul nu s-a abținut și a declarat că Rooney este gelos pe el.
"Nu înţeleg de ce (n.r. Rooney) mă critică atât de rău. Probabil pentru că el şi-a încheiat cariera, iar eu continui să joc la nivel înalt. Nu o să spun că arăt mai bine decât el. Deşi ăsta este adevărul", a declarat Ronaldo în interviul exploziv acordat jurnalistului Piers Morgan.
Se pare însă că Wayne Rooney nu a fost deranjat de afirmațiile lui Ronaldo și că a fost amuzat de reacția sa.
Englezul nu intenționează să-i răspundă public acestuia și confirmă că nu are nicio animozitate față de Ronaldo, notează presa engleză.
Ce a spus Ronaldo despre Man. United şi despre antrenorul Erik ten Hag
"Manchester United m-a trădat. Am fost scos oaia neagră. Nu îl respect pe Ten Hag pentru că nici el nu mă respectă. Clubul a încercat să mă forţeze să plec. Nu doar managerul, dar şi alte persoane de la club. Mă simt trădat. Am simţit că unii oameni nu m-au vrut aici. Nu doar sezonul ăsta, şi anul trecut de asemenea", a spus Cristiano Ronaldo în interviul acordat lui Piers Morgan.
"Iubesc United, iubesc fanii care mereu au fost de partea mea. Dar dacă Manchester United vrea să facă performanţă, trebuie să schimbe multe, multe lucruri. Progresul a fost zero de când Alex Ferguson a părăsit clubul", a mai spus Cristiano Ronaldo.
- 559 de meciuri, 253 de goluri şi 145 de pase decisive are Wayne Rooney la Man. United
- 346 de meciuri, 145 de goluri şi 64 de pase decisive are Ronaldo la Man. United
Ce a spus Rooney despre Ronaldo
"L-am văzut pe Roy Keane apărându-l. El este o distragere a atenţiei de care Manchester United nu are nevoie în acest moment în care încearcă să reconstruiască echipa.
Cristiano trebuie doar să lase capul jos, să muncească şi să fie pregătit să joace atunci când antrenorul are nevoie de el. Dacă o va face, va fi un atu. Dacă nu, va deveni o distragere nedorită”, a spus Rooney, potrivit Talksport.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , wayne rooney
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...