Așa arată infernul. Ruben Semedo, amintiri din închisoare: "Am plâns multe nopți"
21.04.2019, 14:59Ruben Semedo a trecut prin infern după ce a fost în închisoare timp de 5 luni. Fundașul portughez a fost eliberat în urmă cu 9 luni și a acceptat să vorbească despre acea perioadă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Prima și a doua lună au părut ca și cum timpul nu ar fi trecut pentru că nici nu aveam vești de afară, procesul judiciar era mereu același. Alegerea pe care eu și mama mea am făcut-o în ceea ce privește avocații nu a fost cea mai bună, dar am aflat asta mai târziu. Am plâns multe nopți, dar nu am făcut-o în fața nimănui.
Multe nopți nu am putut dormi și m-am gândit doar la copiii mei, la suferința familiei mele. Te face să te gândești dacă chiar merită să încetezi să mai petreci timp cu familia și să stai cu oameni care nu îți vor binele și să urmezi căi care nu te vor duce nicăieri. Am suferit mult și da, am plâns multe nopți", a povestit Semedo pentru A Bola.
După ce a fost eliberat din închisoare, Semedo a ajuns acum la Rio Ave, în Portugalia. Jucătorul de 25 de ani a fost crescut la juniorii lui Benfica, a plecat apoi la Sporting B, de unde a fost transferat la Reus Deportiu pentru un milion de euro și a fost apoi "răscumpărat" de Sporting, unde a fost promovat la prima echipă.
A urmat apoi Setubal, Sporting din nou și Villarreal, care a plătit pentru el 14 milioane de euro în iulie 2017, o sumă foarte mare pentru puțtiul care era la acea vreme considerat printre cei mai promițători fundași ai lumii. A urmat Huesca, din nou Villarreal și apoi problemele cu închisoarea. În acest moment, fundașul este împrumutat de Villarreal la Rio Ave, iar valoarea sa de piață a ajuns la doar un milion de euro.
La 9 luni după ce a fost eliberat din închisoare, Semedo e un om total schimbat. Întrebat dacă i-a trecut prin gând să nu mai joace vreodată fotbal, Semedo a spus: "Da. La început, nu, pentru că am ascultat sfatul avocaților și am crezut că, într-o săptămână sau două, totul se va rezolva. Dar, după a doua lună, am început să percep unde eram și am realizat că riscam dacă continuam să joc", a precizat Semedo.
Ruben Semedo, arestat pentru tentativă de crimă și multe alte delicte
Problemele portughezului au început în februarie 2018, când a avut 6 capete de acuzare. A fost condamnat și arestat pentru mai multe infracțiuni: tentativă de crimă, loviri și alte violențe, amenințări, posesie ilegală de armă și jaf armat cu violență.
Considerat unul dintre tinerii portughezi de mare perspectivă, Ruben Semedo a fost acuzat că el și alte două persoane ar fi intrat, în seara de 11 spre 12 februarie, în locuința unui bărbat pe care l-ar fi răpit și dus într-o cabană care aparținea jucătorului, acolo unde a fost închis într-o cameră, legat cu o funie și lovit în repetate rânduri cu bâte de baseball.
În plus, una dintre celelalte două persoane l-ar fi amenințat cu pistolul la cap. Mai mult, l-ar fi amenințat și cu tăierea unui deget, pentru a-l convinge să le dea banii și valorile din casă. În acest sens, cei trei i-ar fi luat cheia de la locuință, unde s-au dus pentru a sustrage mai multe bunuri și bani.
După spusele magistraților, e vorba de 24.000 de euro, un computer, câteva ceasuri și alte bunuri de valoare. În plângerea făcută la o secție poliție din Valencia, victima a spus că doi dintre agresori au fost Semedo și un văr al acestuia.
Etichete: ruben semedo , ruben semedo inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...