Video A copiat celebra ”mitralieră” a lui Florin Bratu și i-a scos din minți pe fanii adversarei! I-a ”împușcat” cu steagul de corner
articol scris de Digi Sport22.08.2022, 15:17
În 2008, Florin Bratu (42 de ani) a inventat celebra ”mitralieră”, după ce a marcat golul victoriei într-un derby Dinamo - Steaua, încheiat cu succesul ”câinilor”, scor 2-1. După 14 ani, fostul atacant a fost copiat de un jucător brazilian.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În sezonul 2007/2008, Dinamo a învins-o pe Steaua și a trimis titlul în Gruia, la CFR Cluj. Reușita decisivă a purtat semnătura lui Bratu, care a luat fanionul de la colțul terenului și i-a ”mitraliat” pe suporterii roș-albaștrilor.
”Mitraliera” lui Florin Bratu, copiată în Portugalia, după 16 ani
Sud-americanul Yago Cariello (23 de ani) a fost eroul celor de la Portimonense în meciul din runda a treia a primei ligi din Portugalia, 2-1 în fața lui Guimaraes. Atacantul a marcat golul victoriei echipei sale în minutul 88 și a ales să se bucure asemenea lui Florin Bratu.
Gestul lui Cariello a fost imediat amendat de fanii celor de la Vitoria Guimaraes și de jucătorii echipei adverse, însă nimic nu a mai contat pentru brazilian, care, după ce a stârnit o mică revoltă, și-a continuat celebrarea undeva în preajma centrului terenului.
Yago Cariello a ajuns în această vară la Portimonense de la Santarem, gratis. De-a lungul carierei, vârful a mai jucat la Condeixa.
Grație acestui succes, Portimonense i-a egalat pe cei de la Guimaraes la numărul de puncte, șase, și a urcat până pe poziția a cincea în primul eșalon fotbalistic din Portugalia.
Etichete: portimonense , yago carriello , fanion corner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...