Foto PMB a făcut anunțul despre Arena Națională, cel mai mare stadion al țării
articol scris de Digi Sport10.09.2024, 17:49
Primăria Municipiului București (PMB) a făcut precizări în privința Arenei Naționale, cel mai mare stadion al țării, după ce pe timp de vară s-au desfășurat diferite evenimente extrasportive în incinta arenei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Prin vocea lui Nicușor Dan (54 de ani), PMB anunță că s-a început schimbarea gazonului pe Arena Națională, costurile fiind suportate de organizatorii concertelor celor de la Coldplay și Ed Sheeran.
Ce a transmis Nicușor Dan, după ce a început înlocuirea gazonului de pe Arena Națională
Nicușor Dan a oferit câteva detalii despre noul gazon de pe Arena Națională pe care se vor disputa meciuri în perioada următoare.
”Schimbăm gazonul de pe Arena Națională. Săptămana aceasta am început înlocuirea suprafeței de joc cu un gazon nou, de tip hibrid, la standardele impuse de UEFA.
Astfel, meciurile din campionatul intern și cupele europene vor putea fi jucate la cel mai înalt nivel.
Soluția tehnică aleasă presupune instalarea unui gazon natural premium, ranforsat cu fibre polimerice până la o adâncime de 12 cm, și este superioară din punct de vedere tehnic față de cea a carpetei hibride.
Datorită acesteia, următoarea înlocuire de gazon va fi mai ușoară și nu va afecta infrastructura terenului.
Costurile pentru înlocuirea gazonului sunt suportate integral de organizatorii concertelor Coldplay și Ed Sheeran care au avut loc în această vară pe Arena Națională”, a transmis Nicușor Dan, pe Facebook.
Galerie Foto
Arena Națională este cel mai mare stadion al țării, cu o capacitate de 55.634 de locuri.
FCSB nu poate juca pe Arena Națională cu Petrolul
FCSB nu va juca meciul cu Petrolul, următorul de pe teren propriu programat pe 21 septembrie, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1, pe Arena Națională.
Conducerea campioanei era sigură că echipa va putea reveni pe Arena Națională, după ce toată vara stadionul a fost închis pentru fotbal, pentru că a găzduit o serie de concerte.
Doar că acum a mai apărut un eveniment care o blochează pe FCSB să revină pe cel mai mare stadion al țării. Este vorba desre un eveniment de gastronomie asiatică, organizat pe străzile din jurul Arenei Naționale.
Teoretic, tarabele și tonetele de mâncare care vor fi amplasate lângă Arena Națională nu afectau deloc meciul de fotbal, doar că Jandarmeria s-a opus ca două evenimente să aibă loc simultan în acea zonă, din motive de siguranță, scrie golazo. Motivul principal este că FCSB - Petrolul e considerat un meci cu grad ridicat de risc.
FCSB a încercat să închirieze stadionul de la Arcul de Triumf pentru jocul cu Petrolul, dar nici acolo nu s-a putut pe data de 15 septembrie, pentru că e deja stabilit un meci de rugby.
FCSB - Petrolul, în Ghencea
FCSB este nevoită, astfel, să revină în Ghencea pentru meciul cu Petrolul, chiar dacă a preferat să nu mai joace pe stadionul ”Steaua” meciul cu UTA din cauza stării gazonului.
În Ghencea tocmai a jucat naționala României meciul cu Lituania, iar, la final, Mircea Lucescu a catalogat drept ”mizerabil și execrabil”,
Etichete: arena nationala , gazon arena nationala , pmb , nicușor dan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...