Patronul lui Dinamo Kiev are un nume surpriză pentru a fi urmașul lui Mircea Lucescu! Cu ce legendă s-a discutat
articol scris de Digi Sport11.09.2021, 21:31
Mircea Lucescu a preluat-o pe Dinamo Kiev în vara lui 2020.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul român a reușit să câștige titlul cu Dinamo Kiev, chiar în fața fostei sale echipe, Sahtior, după un sezon pe care l-a dominat de la început până la final.
Cu toate acestea, problemele de sănătate pe care Mircea Lucescu le-a avut nu le dau pace șefiilor lui Dinamo Kiev, iar aceștia au purtat discuții cu un eventual urmaș al antrenorului român, nimeni altul decât Andriy Shevchenko, anunță, vesti.ua.
Lucescu, înlocuit cu Andriy Shevchenko la Dinamo Kiev?!
Mircea Lucescu a fost surprins alături de Andriy Shevchenko la partida jucată de naționala Ucrainei contra Franței, încheiată la egalitate, 1-1. Shevchenko a ocupat postul de selecționer al Ucrainei până în vară, când a decis să nu-și prelungească înțelegerea.
Fostul jucător al Milanului a anunțat că dorește o nouă provocare, iar aceasta să fie la nivel de club, unde activitatea este mult mai intensă decât la națională. Șefii lui Dinamo Kiev nu uită că "Sheva" este o legendă a clubului și au purtat discuții cu acesta, iar dorința pare a fi comună pentru o colaborare în viitor, mai anunță sursa citată.
Mircea Lucescu a fost operat la Kiev. Ucrainenii nu spun despre ce operaţie e vorba
Antrenorul român a suferit o intervenție chirurgicală în vara trecută, după ce la un control i s-au descoperit anumite probleme de sănătate. Media din Ucraina nu a spus şi motivul operaţiei, ci doar că a fost vorba de ceva relativ simplu.
"Mister a răcit, are puţină febră. Medicul spune că cel mai probabil este din cauza schimbării de temperatură. Afară este cald, aerul condiţionat funcţioneză în birou. Iar asta i-a cauzat o răceală. Doctorul a decis că este mai bine ca Mister să nu stea pe bancă pentru a nu se enerva.
Cu toţii îi dorim o recuperare rapidă. Băieţii sunt îngrijoraţi. Cred că o parte din eforturile lor au fost pentru Mister, cel puţin aşa sper", a explicat Emil Caras, secundul său de la Dinamo Kiev.
Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , andryi shevchenko , igor surkis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...