Patronul lui Chelsea mai cumpără un club și îl vrea și pe al treilea
articol scris de Digi Sport18.05.2023, 10:51
Todd Boehly a devenit patronul lui Chelsea pe 30 mai 2022, când a cumpărat clubul de la Roman Abramovich. Însă după ce a prospectat piața în toată această perioadă, Boehly vrea să mai cumpere o echipă și a studiat și alte cluburi din Belgia, Portugalia și America de Sud.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Todd Boehly e aproape de a o cumpăra pe Strasbourg
În cele din urmă, potrivit The Guardian, Boehly ar urma să devină acționar la Strasbourg, echipă aflată pe locul 14 în Ligue 1. El discutase anterior cu cei de la Bordeaux, dar nu s-a înțeles cu președintele Gerard Lopez.
Astfel, după ce a analizat foarte bine chiar și posibilitatea de a prelua Lyon sau Sochaux, el a ajuns la concluzia că Strasbourg reprezintă o mai bună afacere pentru el. Prețul de achiziție va varia în funcție de menținerea sau nu a lui Strasbourg în prima ligă.
În acest moment, cu trei etape înainte de finalul sezonului, Strasbourg are 5 puncte avans față de ultimul loc retrogradabil.
Todd Boehly a negociat pentru a cumpăra Bordeaux, înainte de Strasbourg
La Strasbourg există 11 acționari, iar Marc Keller (55 de ani) are cea mai mare parte din acțiuni, 27%. Keller, care a fost fotbalist, este și actualul președinte al clubului și ar urma să devină președinte al Federației Franceze de Fotbal.
El are o legătură emoțională cu clubul Strasbourg, acolo unde a jucat 5 ani. Keller a reconstruit echipa începând cu 2012, anul în care a ajuns președinte.
Prin consorțiul prin intermediul căruia conduce Chelsea, Boehly este interesat și de portughezii de la Portimonense.
În acest mod, Todd Boehly vrea să preia exemplu consorțiului care deține Manchester City și alte 11 echipe pe mai multe continente: New York City, Melbourne City, Yokohama Marinos, Montevideo City, Girona, Sichuan Jiuniu, Mumbai City FC, Lommel, Troyes, Palermo și Bahia.
"Mutarea" lui Boehly vine în contextul în care președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a anunțat că va relaxa puțin regulile privind interdicția ca un patron să dețină mai multe cluburi de fotbal care, eventual, să joace în aceeași competiție europeană.
Etichete: chelsea , strasbourg , todd boehly
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...