Exclusiv Patrick Petre, "injecție" de moral de la tatăl său. Ce spune Florentin Petre despre mijlocașul Brăilei
articol scris de Andru Nenciu16.01.2021, 10:40
Florentin Petre (45 de ani) a vorbit ieri, în cadrul unui interviu pentru digisport.ro, și de fiul său, Patrick Petre, mijlocaș în vârstă de 23 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenor la Dacia Unirea Brăila, lider în Seria a doua din eșalonul al treilea, Florentin Petre îl antrenează la formația din orașul de la Dunăre și pe fiul său, Patrick Petre, jucător crescut la Dinamo. Fiul fostului căpitan din Ștefan cel Mare a strâns 44 de meciuri în Liga 1, iar acum își relansează cariera la Dacia Unirea, în Liga 3.
Florentin Petre: "Patrick e singurul, l-aș lua cu mine la orice echipă pe care aș antrena-o"
Întrebat de reporterul digisport.ro în privința unui mijlocaș de bandă, tânăr și valoros, căruia Florentin Petre îi reperează cel mai bine calitățile, antrenorul Brăilei a răspuns prompt. "Îl am la mine la echipă, dar n-am ce să-i fac, e băiatul meu (n.r.: Patrick Petre). El e singurul, l-aș lua cu mine la orice echipă pe care aș antrena-o", a spus fostul campion cu Dinamo, în cadrul interviului oferit în ziua în care a împlinit 45 de ani. Cotat la 200.000 de euro de site-ul Transfermarkt, Patrick Petre a mai jucat de-a lungul carierei la Dinamo, Sepsi OSK, Poli Iași și Farul.
- 14 partide a jucat Patrick pentru Brăila în acest sezon, în Liga a treia și în Cupa României
- 14 goluri și 11 assist-uri sunt cifrele lui Patrick pentru Dacia Unirea, în acest sezon
- Dacia Unirea Brăila e lider în Seria a doua din Liga 3, cu 22 de puncte după 10 etape. Echipa lui Florentin Petre a marcat 32 de goluri și a primit 10.
- Pe 13 martie, în etapa a 11-a, echipa lui Florentin Petre va juca în deplasare cu Petrolul Ianca
"Suntem pe primul loc în grupă, cu cele mai multe goluri marcate din cele 100 de echipe din Liga 3, cu un buget foarte, foarte mic. Pe 20 ianuarie încep pregătirea. În primul rând sunt foarte încântat că antrenez o echipă cu o istorie foarte mare în fotbalul românesc, mâine-poimâne se fac 102 ani de când s-a înființat clubul.
Am avut, ca peste tot în România, greutăți foarte mari pentru că știm că fără bani n-ai cum să faci performanță, dar eu n-am cedat niciodată, am fost crescut și educat în spiritul ăsta de luptă, să nu cedez", a mai spus Florentin Petre, în interviul acordat pentru digisport.ro.
Florentin Petre, drastic cu Patrick: ”Am vrut să-l dau afară de la Dinamo!”
Într-o intervenție avută anul trecut la Digi Sport Matinal, Florentin Petre a dezvăluit cum a vrut să-l dea afară pe Patrick de la Dinamo: "Nu vreau să-l apăr, eu am fost cel mai drastic contestatar al lui. Sunt singurul părinte nebun, pentru că am vrut să-mi dau copilul afară de la Dinamo! Fiind crescut și educat într-un anumit stil de viață profesional, nu mi-a convenit în acea perioadă și am sunat antrenorul ca să-l dea afară. ’Cum să-l dau afară?’ Nu mă interesează, dă-l afară, pentru că nu mi-a plăcut cum s-a comportat", a spus Florentin Petre.
- 3 titluri, patru Cupe și o Supercupă cu Dinamo a cucerit Petre în Ștefan cel Mare
- Un titlu și o Supercupă a Bulgariei a cucerit Petre cu CSKA Sofia
- 52 de selecții și șase goluri a strâns la națională
- A jucat la Euro 2000 și Euro 2008
Etichete: dinamo , florentin petre , patrick petre , dacia unirea braila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...