Omul care a participat la trucarea meciului Barcelonei B, la un pas să investească în România
10.04.2017, 19:52Un meci al Barcelonei B, din liga a treia spaniolă, a dus la suspiciuni de blat și, ulterior la arestări în rândul clubului Eldense, care a pierdut duelul cu catalanii cu 0-12, retrogradând la finalul partidei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Unul dintre cei acuzați de trucarea meciului, Nobile Capuani, un investitor italian, a fost aproape de implicarea în fotbalul românesc, susține Gazeta.
Astfel, în vara lui 2016, Capuani ar fi trimis o scrisoare de intenție fostului primar din Târlungeni, Iosif Kiss, prin care îi comunica acestuia interesul pentru a prelua Unirea, un club care cu mari probleme în momentul respectiv.
Kiss a confirmat tratativele: “Era un mincinos. Nu a dat banii, spunea că-i virează până la ora 1. A ajuns la mine printr-un italian stabilit în România. Mereau spunea că vine, vine, eu eram presat. Aici nu se întrevedea că primăria vrea să țină echipa. Discuția a fost în iulie anul trecut”.
Giovanni Pellegrini, prieten cu Capuani, ar fi urmat și el să investească în fotbalul nostru, în luna martie presa din Brașov anunța că acesta ar urma să investească în FC, până la urmă singurul interes al acestuia fiind la acea vreme să construiască un aeroport la Brașov, adaugă sursa citată, care susține că acesta a început negocierile în paralel și pentru cumpărarea CS Poli Timișoara, de asemenea neconcretizate.
Se pare că partida cu Barcelona B a fost doar ultima dintr-o serie de cinci jocuri aranjate în favoarea mafiei pariurilor de către cei de la Eldense.
Celelalte patru meciuri suspecte au avut loc tot în 2017, începând cu jumătate lunii februarie, iar Eldense a pierdut de fiecare dată. Cu o singură excepţie, fără drept de apel.
Meciurile de pe lista anchetatorilor sunt Villarreal B - Eldense 4-0 (18 februarie), Cornella - Eldense 3-1 (3 martie), Atletico Baleares - Eldense 5-0 (5 martie) şi Eldense - Gava 0-1 (26 martie).
Etichete: barcelona b , unirea tarlungeni , capuani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...