Olăroiu și-a aflat adversara din finala campionatului chinez! Se va duela pentru trofeu cu Fabio Cannavaro
articol scris de Digi Sport02.11.2020, 17:59
Echipa Guangzhou Evergrande, pregătită de italianul Fabio Cannavaro, va fi adversara echipei Jiangsu Suning, antrenată de Cosmin Olăroiu, în finala Superligii chineze de fotbal, scrie AFP.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În semifinală, Evergrande, campioana en titre, s-a impus cu 3-1 în faţa celor de la Beijing Guoan, în retur, după ce în prima manşă fusese 0-0.
Brazilianul Paulinho a marcat două goluri pentru campioană, cel de-al treilea aparţinând unui alt brazilian, Anderson Talisca, din penalty. Golul lui Guoan a aparţinut lui Zhang Yuning.
Olăroiu, duel cu Fabio Cannavaro în finala campionatului Chinei
Aşa cum se ştie, Jiangsu Suning, echipa antrenată de românul Cosmin Olăroiu, a reuşit o calificare spectaculoasă în finala Superligii chineze, luni, după ce a învins-o pe Shanghai SIPG, cu 2-1, în deplasare, în manşa a doua a semifinalelor.
După 1-1 în tur, Jiangsu Suning s-a impus cu 2-1 în manşa a doua, câştigând printr-un gol marcat în prelungiri, deşi echipa juca în inferioritate numerică.
Shiyuan Yang a deschis scorul pentru gazde (25), dar Jiangsu Suning a rămas în zece oameni în min. 57, când a fost eliminat Abuduhaimiti Abudugeni. Chiar şi în aceste condiţii, echipa pregătită de Olăroiu a reuşit să egaleze, prin Xi Wu (78), iar Jing Luo a marcat golul victoriei în prelungiri (107).
Finala va avea loc în dublă manşă, pe 7 şi 11 noiembrie.
AGERPRES.
Etichete: china , cosmin olaroiu , fabio cannavaro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...