Oferte pentru Gică Hagi! "De ce să nu meargă acolo pentru un proiect bun?"
articol scris de Digi Sport13.04.2021, 11:34
Victor Becali susține că Gheorghe Hagi, patronul echipei Viitorul, are în continuare oferte pentru a-și continua cariera de antrenor. "Regele" ar fi avut propuneri chiar din China.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După cinci ani în care a ocupat și poziția de antrenor la Viitorul, "Regele" a decis în vară să facă un pas în spate. Formația de pe Litoral a fost preluată de spaniolul Ruben de la Barerra, apoi de Mircea Rednic, însă gruparea din Ovidiu a avut evoluții neconcludente.
Viitorul nu a prins play-off-ul, iar în prezent e condusă de vechiul colaborator al lui Hagi, Cătălin Anghel.
Victor Becali: "Știu că Hagi a avut ofertă și din China"
Becali, apropiat al "Regelui" susține că patronul celor de Viitorul își dorește o provocare la o echipă din străinătate și dezvăluie că Hagi a avut oferte de la echipe care i-ar fi oferit salarii foarte mari.
"Asta e filosofia lui. Nu vrea să ia echipe din mers şi s-a dovedit în multe situaţii că nu e bine. Uite, şi Piţurcă a luat o echipă din mers, total necaracteristic pentru el.
Hagi vrea o provocare. El a câştigat un campionat cu o echipă de copii, în luptă cu FCSB, CFR... Nu am discutat subiectul cu el, dar am auzit că a avut oferte. Din Rusia, China... Ştiu că a avut şi din China, da. Şi din ţările arabe.
Nu pot sa vorbesc în numele lui, dar de ce să nu meargă acolo pentru un proiect bun. Ce, Olăroiu n-a făcut performanţă acolo? De ce nu ar face şi Hagi? E adevărat că Olăroiu a plecat mult mai tânăr, dar de ce nu s-ar duce şi Hagi acolo? Are nume, face bani mulţi şi performanţă!", a declarat Victor Becali, marți dimineața, pentru Look Sport.
Gică Popescu: ”Gică Hagi a avut o ofertă de la o echipă din primele 6 campionate din Europa”
”Gică dorește să revină pe bancă, dar nu la Viitorul. A avut multe oferte și pe bani mulți, dar a refuzat, știți că el nu vrea să preia o echipă în timpul campionatului, chiar dacă nu ar fi avut presiunea rezultatelor.
Deja Gică mi-a zis, un an mi-ajunge, din vară mă întorc. A avut o ofertă uriașă, pe bani mulți, dar nu din Europa.
I s-a oferit un salariu sub 10 milioane, dar aproape de această cifră, era salariul pe un an. Dar Gică vrea la un club cu un proiect care să-i permită să facă performanță. A avut și o ofertă de la o echipă din primele 6 campionate din Europa”, a declarat Gică Popescu, recent, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
- Cel mai mare salariu încasat de un antrenor român este de 7 milioane de euro e an - e vorba de Cosmin Olăroiu la Jiangsu Suning.
Etichete: gheorghe hagi , victor becali , hagi oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...