O nouă coregrafie de excepţie pregătită de fanii Petrolului la sărbătoarea promovării în Liga 2
25.05.2018, 20:16Suporterii Petrolului pregătesc o nouă coregrafie de excepţie cu ocazia ultimului meci al sezonului, cu SC Popeşti-Leordeni. Fanii ploieşteni au anunţat un spectacol coregrafic pe tot stadionul, prin care să celebreze a doua promovare consecutivă a favoriţilor, care vor juca sezonul viitor în Liga 2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Lupii galbeni" au impresionat prin show-urile din tribune atât în Liga 1, cât şi anul trecut, la barajul de promovare din liga a patra, cu Dentaş Tărtăşeşti.
Petrolul şi-a asigurat încă din urmă cu două etape promovarea matematică în liga secundă, după victoria cu CS Mioveni II. Echipa lui Romulus Ciobanu are 60 de puncte, şapte peste urmăritoarele FCM Alexandria şi Voinţa Turnu Măgurele, înaintea ultimei etape din Seria a III-a a Ligii 3.
Partida contra celor de la Popeşti-Leordeni va fi specială şi pentru căpitanul "lupilor", Claudiu Tudor. Acesta şi-a anunţat retragerea de pe gazon la finalul acestui meci.
“Din păcate, pentru că sănătatea nu-mi mai permite să evoluez la nivelul la care mi-aş dori, am hotărât să pun capăt, aici, carierei de jucător! În acelaşi timp, sunt bucuros şi onorat pentru că am şansa să mă retrag acasă, în faţa unui stadion plin şi într-un moment în care echipa mea de suflet se află, spun eu, pe drumul cel bun. M-am întors la Petrolul într-o perioadă foarte delicată, dar am făcut-o numai şi numai cu sufletul, în încercarea de a ajuta echipa să revină acolo unde îi este locul. Le mulţumesc suporterilor, pentru că m-au făcut să mă simt fotbalist, le mulţumesc celor din club, pentru că au fost în permanenţă alături de mine, le mulţumesc colegilor mei, pentru că au crezut, în aceşti doi ani, că putem face lucruri frumoase împreună, şi sper, din tot sufletul, că n-am dezamăgit pe cineva! Vă aştept pe toţi pe <<Ilie Oană>>!”, a declarat Tudor pentru site-ul oficial al clubului, fcpetrolul.ro.
Claudiu Tudor (33 de ani) a debutat în prima ligă la 16 ani, într-un joc al Petrolului cu Ceahlăul Piatra Neamţ. A mai jucat pentru Universitatea Craiova, Sheriff Tiraspol, Juventus Bucureşti, Astra Ploieşti, CSMS Iaşi, SC Bacău, UTA Arad şi CS Afumaţi, iar din 2016 a revenit la Petrolul, în liga a patra, de unde ploieştenii au început un nou proiect după falimentul din acelaşi an.
Petrolul - SC Popeşti-Leordeni va fi sâmbătă, de la ora 19.30, în direct la Digi Sport 2.
Etichete: petrolul , fani petrolul , coregrafie petrolul , suporteri petrolul , spectacol petrolul , claudiu tudor , retragere claudiu tudor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...