Galerie Foto O echipă de fotbaliști-roboți va putea să bată campioana mondială? Răspunsul specialiștilor. RoboCup există deja
articol scris de Digi Sport27.09.2021, 18:18
Ce ar fi dacă o echipă de fotbaliști-roboți va putea învinge o echipă de fotbaliști adevărați? Pare un obiectiv aproape imposibil de realizat, însă exact acesta este scopul unei organizații care ține un turneu mondial între roboți încă din 1997.
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
O echipă de fotbaliști-roboți va putea să bată campioana mondială?
Cupa Mondială la Fotbal de Roboți, sau RoboCup, a fost fondată de un grup de cercetători, care și-a propus acest obiectiv îndrăzneț.
"Până la jumătatea secolului 21, un grup de roboți umanoizi, jucători de fotbal, va câștiga un meci de fotbal, respectând regulile jocului de fotbal, ale FIFA, împotriva celei mai recente câștigătoare a Cupei Mondiale", se arată în comunicatul emis de RoboCup.
Deja sunt folosiți roboți umanoizi, cu inteligență artificială, capabili să ia decizii autonome, de exemplu să aleagă dacă să șuteze sau să paseze.
Răspunsul la întrebarea cea mai grea a venit imediat.
"Cu siguranță că este plauzibil. Nu aș paria prea mult pe asta, dar nu aș paria nici împotriva acestui lucru. 30 de ani înseamnă un timp îndelungat, dacă vorbim din punct de vedere tehnologic. Multe se pot întâmpla în acest interval", a spus Peter Stone, președintele RoboCup și profesor-cercetător în cadrul Universității din Texas.
El susține că principala provocare este acum de a construi un robot care să poată alerga la fel de repede și ușor ca un om: "să poată lovi mingea ca Beckham, sau să o lovească încât să-i schimbe direcția (n.r.: cu efect). Nu mi-aș fi imaginat asta acum 20 de ani", a precizat profesorul Stone, care mizează pe realizarea obiectivului propus, mai ales dacă avem în vedere cele reușite în 1997, când un robot l-a învins la șah pe marele maestru Gary Kasparov.
Galerie Foto
În 2050, o echipă de roboți ar putea să învingă campioana mondială la fotbal
Astfel, în jurul anului 2050, obiectivul cercetătorilor ar putea fi îndeplinit, conform specialiștilor.
Profesoara Sandra Wachter, de la Universitatea din Oxford, a spus că orincipala dificultate este că fotbalul necesită atât calități fizice, cât și psihice.
"Să sesizezi oportunitatea potrivită pentru gol poate apărea în câteva secunde, iar să sesizezi acel moment necesită o reacție foarte rapidă. Foarte des, acest aspect necesită o mare intuiție, deci și comunicare verbală și non-verbală între coechipieri.
La un moment dat, roboții ar putea să depășească acea capacitate umană atunci când vine vorba de a juca fotbal, dar e greu de spus dacă și când se va întâmpla asta", a spus Sandra Wacher.
Între timp, cercetătorii care se ocupă cu dezvoltarea acestor roboți încearcă deocamdată să-i perfecționeze în așa fel încât ei să poată realiza sarcini mai ușoare, precum cele de livrare sau de lucru în diverse fabrici, iar acest aspect este deja realizat.
Etichete: fotbal cu roboti , robocup , robo cup , peter stone , cupa mondial roboti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cu puțin înainte de alegeri, la insistențele Kamalei Harris, echipa de campanie a intrat în jocul...