Video Nigeria - Islanda 2-0. Africanii câștigă în fața Islandei, iar Argentina revine în cărțile calificării
22.06.2018, 21:20VIDEO Nigeria - Islanda 2-0. Echipa Nigeriei a învins selecţionata Islandei cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, pe Volgograd Arena, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. ''Super Vulturii'' au marcat ambele goluri prin Ahmed Musa (49, 75) şi sunt din nou în cărţile calificării, dar alimentează şi speranţele Argentinei, învinsă de Croaţia cu 3-0, joi seara.
Islanda, după 1-1 cu Argentina, a făcut o primă repriză bună în faţa nigerienilor, care nici nu au tras vreun şut pe poartă. Gylfi Sigurdsson (6) a şutat modest din poziţie foarte bună şi portarul a reţinut. Nordicii au avut şi alte acţiuni ofensive, nefinalizate, iar pe finalul primei reprize au irosit alte două şanse clare. Finnbogason (45) a reluat cu şoldul centrarea lui Gylfi Sigurdsson, iar mingea s-a dus alături, iar apoi Bodvarsson (45+2) a trimis cu capul pe lângă poartă.
În repriza secundă, islandezii au fost de nerecunoscut, în timp ce africanii au zburdat pe teren. Etebo a tras din marginea careului, dar Halldorsson a reţinut (46), la primul şut pe poartă al nigerienilor. Echipa antrenată de germanul Gernot Rohr a deschis scorul la capătul unui contraatac (49), purtat de Moses, care a centrat bine în careu, Musa a preluat şi a şutat din voleu, fără speranţe pentru portar.
Ndidi (57) a şutat de la 30 de metri, dar portarul a scos de sub transversală mingea deviată de un fundaş. Moses (66) a tras pe lângă vinclu, din unghi, după care Gislason (68) a expediat mingea din afara careului, dar fără a atinge ţinta. Nigeria, cea mai tânără echipă de la turneul final, a ratat prin Balogun (72), care a trimis cu capul puţin peste, la un corner, după care Musa (74) a şutat din marginea careului, mingea izbind bara transversală.
Acelaşi Ahmed Musa a marcat al doilea gol al africanilor, după ce a driblat şi portarul, la capătul unei acţiuni personale (75). Islanda a avut şansa de a reveni în joc, dar a ratat un penalty în min. 82, prin Gylfi Sigurdsson (şut peste poartă), lovitura de pedeapsă fiind acordată prin sistemul VAR, pentru un fault comis de Ebuehi la Bjorn Sigurdarson.
Nigeria - Islanda 2-0 (0-0)
A marcat: Ahmed Musa (49, 75).
Gylfi Sigurdsson a ratat un penalty în min. 82 (şut peste poartă).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FINAL DE MECI. Africanii câștigă cu 2-0, iar Argentina reintră cu șanse reale în lupta pentru calificare.
Min 90+5: John Obi Mikel s-a accidentat la mână.
Min 90: Schimbare la Nigeria. Ieste Etebo, intră Iwobi.
Min 82: Gylfi Sigurdsson ratează. Golgheterul Islandei a tras peste poartă.
Min 80: Fază controversată în careul Nigeriei. Islanda cere penalty, arbitrul consultă VAR. Arbitrul acordă penalty.
Min 75: Musa reușește dubla ce a umilit apărarea islandeză.
Min 74: Musa șutează superb în bara transversală.
Min 72: Ocazie Nigeria. Etebo reia cu capul din 6 metri peste poartă.
Min 70: Încă o schimbare la Islanda. A ieșit Jon Bodvarsson, a intrat Bjorn Sigurdarson.
Min 65: Schimbare la Islanda: iese Sigurdsonn, intră Ingason.
Min 57: Ocazie mare pentru Nigeria. Ndidi trage de la 25 de metri, Halldorsson scoate de sub bară.
Min 49: Gol Nigeria. Acțiune pe partea dreaptă a lui Victor Moses, centrează în careu, Ahmed Musa preia și trage fără speranțe pentru Hannes Halldorsson.
Min 47: Nigeria a tras primul șut pe poartă prin Etebo.
Min 46: A început cea de a doua repriză.Schimbare la Nigeria: iese Idowu, intră Ebuehi.
Min 45+2: S-a încheiat prima repriză. Nigeria și Islanda se află la egalitate.
Min 45+1: Ocazie pentri Islanda. Jon Bodvarsson trimite cu capul pe lângă poarta Nigeriei.
Min 44: Bryan Idowu primește primul catonaș galben al partidei.
Min 37: Nigeria a echilibrat din nou partida, însă înalții fundași ai Islandei resping toate centrările.
Min 25: Fanii Islandei fac spectacol în tribune.
Min 20: Islanda începe să preseze în căutarea golului care îi poate aduce prima victorie din istorie la un Campionat Mondial.
Min 12: După un start avântat al Islandei, meciul s-a calmat.
Min 6: Islanda este considerată favorită în partida cu Nigeria de majoritatea fanilor.
Min 3: Prima ocazie a Islandei. Gylfi Sigurdsson execută o lovitură liberă de la 25 de metri, Francis Uzoho a respins în corner.
A ÎNCEPUT PARTIDA. În cazul unei victorii, Islanda ar putea face un pas mare în lupta pentru calificare în optimile de finale ale Cupei Mondiale.
Islanda poate provoca primul cutremur al Mondialului din Rusia. Dacă va învinge Nigeria, islandezii au șanse mari să se califice în optimi în dauna Argentinei.
ECHIPELE DE START:
Nigeria: 23. Francis Uzoho - 22. Kenneth Omeruo, 5. William Troost-Ekong, 6. Leon Balogun - 11. Victor Moses, 8. Oghenekaro Peter Etebo, 10. John Obi Mikel (căpitan), 4. Onyinye Wilfred Ndidi, 2. Bryan Idowu - 7. Ahmed Musa, 14. Kelechi Iheanacho.
Selecţioner: Gernot Rohr.
Rezerve: 1. Ikechukwu Ezenwa, 16. Daniel Akpeyi - 3. Elderson Echiejile, 20. Chidozie Awaziem, 21. Tyronne Ebuehi, 12. Abdullahi Shehu, 15. Joel Obi, 17. Ogenyi Onazi, 19. John Ogu, 13. Simeon Nwankwo, 18. Alex Iwobi, 9. Odion Ighalo.
Islanda: 1. Hannes Halldorsson - 2. Birkir Saevarsson, 14. Kari Arnason, 6. Ragnar Sigurdsson, 18. Hordur Magnusson - 19. Rurik Gislason, 17. Aron Gunnarsson (căpitan), 10. Gylfi Sigurdsson, 8. Birkir Bjarnason - 22. Jon Bodvarsson, 11. Alfred Finnbogason.
Selecţioner: Heimir Hallgrimsson.
Rezerve: 12. Frederik Schram, 13. Runar Runarsson - 5. Sverrir Ingason, 15. Holmar Eyjolfsson, 3. Samuel Fridjonsson, 4. Albert Gudmundsson, 16. Olafur Skulason, 23. Ari Skulason, 21. Arnor Traustason, 9. Bjorn Sigurdarson, 20. Emil Hallfredsson, 7. Johann Gudmundsson.
Arbitru: Matt Conger (Noua Zeelandă); arbitri asistenţi: Simon Lount (Noua Zeelandă), Tevita Magasini (Tonga); arbitru de rezervă: Ricardo Montero (Costa Rica)
Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Elenito Di Liberatore (Italia), Pawel Gil (Polonia), Gianluca Rocchi (Italia)
Islanda visează cu ochii deschiși la o calificare istorică în optimile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal. După umilința Argentinei în fața Croației, scor 0-3, Islanda poate da lovitura. O victorie cu Nigeria ar face ca Argentina lui Messi să fie aproape de eliminare, iar cea mai mică națională care a participat la un Campionat Mondial ar avea șanse mari să obțină calificarea mai departe.
Nigeria nu a impresionat contra Croaţiei (0-2), dar s-ar putea simţi mai în mediul său la Volgograd, unde temperaturile sunt tropicale (32 de grade aşteptate la ora meciului). Islanda, care are mulţi jucători ce evoluează în campionatele nordice, a ales să se stabilească în apropriere de Soci, pe coasta Mării Negre, pentru a se aclimatiza mai bine.
Aripa Johann Berg Gudmundsson este incert pentru meciul de vineri, din cauza unei accidentări suferite în partida cu Argentina. Coordonatorul Gylfi Sigurdsson este recuperat complet după o accidentare care l-a ţinut mult timp în afara gazonului şi a jucat 90 de minute contra Argentinei.
Islanda rămâne în cărţi pentru calificare şi cu un egal, în timp ce Nigeria este obligată să obţină toate cele trei puncte. Doar o reprezentantă a Africii a reuşit victoria la CM 2018, Senegalul, care a învins Polonia cu 2-1.
VEZI AICI REZUMATELE TUTUROR MECIURILOR DE LA CUPA MONDIALĂ
Nigeria, la a şasea sa Cupă Mondială, a trecut de grupe în trei rânduri. ''Super Vulturii'' au cel mai tânăr lor de la Cupa Mondială din Rusia, în timp ce Islanda este una dintre cele mai vârstnice. Cele două echipe s-au înfruntat o singură dată, în 1981, într-un meci amical la Reykjavik, câştigat cu 3-0 de gazde.
Nigeria are doar o victorie în ultimele sale 13 meciuri la Cupa Mondială (trei egaluri, nouă eşecuri), 1-0 cu Bosnia, pe 21 iunie 2014.
Echipele probabile pentru meciul de pe Volgograd Arena (capacitate 43.713 locuri)
Nigeria: Uzoho - Shehu, Troost-Ekong, Balogun, Idowu - Ndidi, Obi Mikel, Etebo - Moses, Ighalo, Iwobi. Selecţioner: Gernot Rohr.
Islanda: Halldorsson - Saevarsson, Kari Arnason, R. Sigurdsson, Magnusson - Hallfredsson, Aron Gunnarsson - G. Sigurdsson, Bjarnason, Gislason - Finnbogason. Selecţioner: Heimir Hallgrimsson.
CITEȘTE ȘI:
- Avertisment pentru campioana mondială: "Meciurile eliminatorii încep chiar de acum"
- Prima reacție a nemților după agresarea sexuală a uneia dintre reportere la Mondialul din Rusia
- Programul complet al meciurilor de la Cupa Mondială 2018. Rezultate și clasamente
Etichete: cupa mondiala , cm 2018 , ahmed musa , live text nigeria islanda , nigeria islanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...