Foto Nicolae Stanciu ”bate pumnul” cu Alex Chipciu, după declarațiile date de căpitanul lui ”U” Cluj despre CSA Steaua
articol scris de Digi Sport29.09.2023, 17:55
Alex Chipciu (34 de ani), căpitanul celor de la ”U” Cluj, a avut un discurs dur la adresa celor de la CSA Steaua, după meciul din Cupa României, scor 3-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Reacția lui Nicolae Stanciu, după discursul dur al lui Alex Chipciu la adresa celor de la CSA Steaua
La aproape o zi după ce Alex Chipciu a spus la conferința de presă de după meciul cu CSA Steaua că ”roș-albaștrii” au un stadion ”fantomă” care nu se identifică cu ideea de Steaua, Nicolae Stanciu (30 de ani), fost jucător la FCSB și actual la Damac, în Arabia Saudită, a reacționat pe rețelele sociale.
Fostul coleg al lui Alex Chipciu de la FCSB a dat de înțeles că este de acord cu afirmațiile făcute de mijlocașul de la ”U” Cluj la adresa celor de la CSA Steaua.
Nicolae Stanciu a distribuit pe rețelele sociale o fotografie cu el și Alex Chipciu la FCSB, dar și două emoticoane care arată că cei doi ”bat pumnul”, semn că au aceeași părere în privința disputei cu CSA Steaua.
Ce a spus Alex Chipciu despre cei de la CSA Steaua
Jucătorul celor de la Universitatea Cluj a fost luat la țintă de ultrașii din Peluza Sud, iar fotbalistul le-a răspuns la conferința de presă.
”A fost un meci fără istoric. Am dat goluri relativ repede. Diferența dintre Liga 1 și Liga 2 mi se pare mult mai mare. Am fost relaxați pentru că am crezut că o să fie meci ușor. Nu ai văzut ce ”banană” am dat? Nu am vrut să dau așa. Ne doream doar să dăm goluri.
Am jucat la ultimul meci înainte să plece de aici FCSB. E un stadion fabulos, dar nu are legătură cu ideea despre Steaua. E un stadion fantomă. Peluza Sud nu îmi e indiferentă, chiar dacă m-a înjurat și m-a făcut sclavul domnului Becali. Ei sunt sclavii Armatei, dacă eu sunt al lui Becali. Bine, și noi suntem, într-un fel, ai statului.
Păcat de stemă, că e frumoasă rău. Au fost fotbaliști mari aici. Să continui tradiția cu jucătorii ăștia și cu echipamentul ăla fake. Asta e părerea mea. Nu mă interesează nici prezent, nici trecut. Peluza era mare, erau mulți, dar în rest să vină cinci oameni... Înseamnă că e cam dubioasă asta cu FCSB și Steaua!”, a declarat Alex Chipciu, la finalul meciului cu CSA Steaua.
VIDEO cu declarațiile date de Alex Chipciu, după meciul cu CSA Steaua
VIDEO Rezumat CSA Steaua - ”U” Cluj 1-3
Etichete: csa steaua , alex chipciu , nicolae stanciu , alex chipciu csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...