Exclusiv Moraru blochează preluarea Rapidului de către un investitor cu bani
07.10.2016, 16:10În urmă cu două săptămâni, Marian Rada anunța posibilitatea ca vechiul club Rapid să fie preluat de un nou investitor. Negocierile au rămas fără vreun rezultat, după ce Valerii Moraru a încercat să îi vândă acțiunile doritorului în schimbul sumei cu care susține că a creditat societatea în cele două sezoane în care a fost acționar principal.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Rada, fost fotbalist, antrenor și conducător al formației giuleștene, îl cunoaște personal pe cel care susține că vrea să preia pachetul de acțiuni și să scoată clubul din insolvență sau faliment, în funcție de ce decizie finală va lua Curtea de Apel.
"Acel om chiar există, însă la nivelul fostei conduceri, la nivelul acționarilor, se cer prea mulți bani. Acum doi ani, Rapid ajunsese la 700.000 de euro datorii cu planul de reorganizare în insolvență, iar acum s-a ajuns la 4,5 milioane de euro. Cei care au ajuns la 4,5 milioane au împrumutat clubul, iar acum vor banii înapoi. Ar trebui să renunțe la acei bani, pentru că ei au adus clubul în această situație. Cel care vine scoate clubul din faliment sau din insolvență și investește pe mai departe, nu trebuie să plătească prostiile celor care le-au făcut și care dispar", a declarat Marian Rada, în cadrul emisiunii "Digi Sport Matinal".
"Omul respectiv nu dorește să iasă în față. Vrea să fie situația concretă și atunci va investi. Prea mult se dorește falimentul clubului. Vor să-l falimenteze, să scape de datorii, să o ia de la capăt, să se preia palmarese, să se cumpere alte palmarese, pentru că, după cum știe toată lumea, la Rapid e împărțit în două perioade. O parte se va prelua, cealaltă se va cumpăra și așa se va face un nou Rapid, dar prea de jos, din Liga a 5-a, când acum putem avea o echipă în Liga 1 sau cel puțin Liga a 2-a", a mai spus tehnicianul.
Marian Rada (56 de ani) a jucat 6 ani la Rapid (1983-1986, 1988-1991), formația de la care s-a și retras din activitatea fotbalistică. Apoi, a devenit secund și și-a păstrat funcția în mandatele tuturor antrenorilor care au trecut pe banca alb-vișiniilor până în 2008, când a devenit, la rândul său, pentru prima dată principal. Apoi, a mai pregătit Rapid 2, echipele de juniori și a avut și funcții de management în cadrul clubului. A plecat definitiv din Giulești la începutul anului 2015, după un conflict cu Valerii Moraru.
Datoriile clubului au ajuns până la circa 4,5 milioane de euro, dintre care peste două milioane sunt la ANAF. Intrat în faliment pe 13 iunie, Rapid a fost scos din Liga 1 şi locul său a fost luat de ACS Poli Timişoara.
Pe 30 septembrie s-a judecat cazul pe fond la Curtea de Apel, iar instanța a rămas în pronunțare. Pe 12 octombrie, aceeași instanță va judeca solicitarea de suspendare a procedurii de faliment până la o sentinţă definitivă, dar clubul mai are doar șanse teoretice să scape de un dezastru.
La începutul lunii septembrie au apărut informații potrivit cărora Valerii Moraru ar fi cedat acțiunile pe care le deținea unui grup format din 3 suporteri rapidiști: Vasile Paul Ciobanu, Alexandru Răzvan Căprăroiu şi Cătălin Tudor. Actele au fost publicate, atunci, pe un grup de Facebook al fanilor rapidiști de la Tribuna a 2-a.
După cum se ştie, pentru a evita dispariţia definitivă a spiritului Rapidului, în acest moment în Liga a 5-a activează două echipe care se vor continuatoare ale brandului înfiinţat în 1923. E vorba despre AFC Rapid şi despre Mişcarea CFR. Şi unii şi ceilalţi au susţinut că, dacă actualul Rapid va exista în continuare, echipele înscrise la Asociaţia Municipală Bucureşti se vor retrage.
Etichete: actiuni rapid , moraru rapid , rada moraru rapid , rada moraru , rapid actiuni valerii moraru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...