Galerie Foto Modric, printre "zeii fotbalului". Presa croată, la picioarele sale după premiul "The Best". Mesajul premierului
25.09.2018, 14:02Presa din Croaţia a relatat pe larg şi pe un ton exuberant succesul lui Luka Modric la gala FIFA de la Londra, unde mijlocaşul croat de la Real Madrid a primit premiul The Best pentru cel mai bun jucător al anului.
''Bravo căpitane!'', ''Luka Modric, cel mai bun fotbalist din lume'' sunt câteva dintre titlurile de pe prima pagină a ziarelor croate, care l-au gratulat pe vicecampionul mondial cu epitetele de ''rege'', ''cel mai bun din lume'', ''simply the best'' şi l-au ridicat printre ''zeii fotbalului''.
''Acest trofeu este dovada că toate visurile pot deveni realitate, cu multă muncă'', este declaraţia lui Modric, citată de ziarul Vecernji List din Zagreb.
Ziarul ''Sportske Novosti'' a relatat lungul şi dificilul parcurs al vieţii şi carierei jucătorului într-o analiză cu titlul: ''Povestea uimitoare de fotbal şi de viaţă a lui Luka Modric. De la un mic păstor din apropiere de Obrovac, de la o viaţă într-o locuinţă pentru refugiaţi până în vârful lumii''.
Agenţia Hina şi alte ziare reamintesc parcursul de excepţia din acest an, în care Modric a fost desemnat cel mai bun jucător european de către UEFA şi cel mai bun jucător al CM 2018 din Rusia.
Premierul croat Andrej Plenkovic a spus, în mesajul său de felicitare, că ''Modric a arătat un efort enorm, de mare abnegaţie şi dedicare pentru echipă, care au transmis mândrie întregului popor croat''.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Agerpres
Galerie Foto
Etichete: luka modric , modric fifa , modric cel mai bun , luka modric premniu , luka modric premiat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...