MM Stoica a răbufnit pe internet, după ce Daniel Pancu l-a ”ocolit” din nou pe Octavian Popescu: ”Sfidare”
articol scris de Digi Sport07.09.2023, 16:56
Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al celor de la FCSB, a răbufnit pe rețelele sociale, după o nouă decizie luată de Daniel Pancu (46 de ani) la naționala României U21.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ștefan Baiaram s-a accidentat și a devenit indisponibil pentru reprezentativa de tineret a României, iar în locul său a fost chemat Marian Danciu, tot de la Universitatea Craiova.
Reacția lui Mihai Stocia, după decizia lui Daniel Pancu
Mihai Stoica nu a mai rezistat după ce Daniel Pancu l-a ”ocolit” din nou pe Octavian Popescu (20 de ani) și a decis să îl cheme pe Marian Danciu la lotul de tineret.
”Să nu-l iei pe Octavian Popescu la U21 pentru că te-ai grăbit cu convocările și n-ai așteptat derby-ul de clasament (adică locul 1 vs locul 2) este oarecum de înțeles.
Să comentezi - în calitate de selecționer - această neconvocare ca un ziarist anti-FCSB sau chibiț din Cișmigiu / IOR / Parcul cu Platani este și nu este de înțeles (dar, din moment ce la FRF toată lumea pare a fi de acord cu așa ceva, probabil că asta e direcția pe acolo).
Să fii obligat să renunți la Baiaram și, în urma evoluțiilor jucătorilor U21, să-l ignori din nou pe unul dintre cei doi fotbaliști care au înclinat (cam tare) balanța în FCSB - Univ. Craiova și să-l convoci pe Danciu, pare a fi sfidare. Nu doar la adresa noastră, ci și a bunului simț.
P.S. Dacă am dus-o prea departe cu unele ironii, sunt tentat să prezint scuze. Sunt curios dacă din partea cealaltă există tentația asta. Sau e totul OK”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Octavian Popescu s-a declarat surprins de faptul că nu a fost convocat de la Daniel Pancu în această perioadă la naționala de tineret a României pentru partida de pregătire cu Albania U21.
23 de jucătorii convocați de Daniel Pancu pentru meciul Albania U21 - România U21
PORTARI: Răzvan Sava (CFR Cluj), Alexandru Borbei (Lecce / Italia), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);
FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Dan Sârbu (Farul Constanța), Cristian Ignat (Mioveni), Răzvan Pașcalău (Lecce / Italia), Umit Akdag (Göztepe / Turcia), Matei Ilie (Padova / Italia), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Dinamo);
MIJLOCAȘI: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria), Robert Filip (CFR Cluj), Constantin Grameni (Farul Constanța), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Cătălin Cîrjan (FC Rapid 1923), Marian Danciu (Universitatea Craiova), Rareș Pop (UTA Arad), Rareș Ilie (Lausanne / Franța), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța);
ATACANȚI: Adrian Mazilu (Farul Constanța), Louis Munteanu (Farul Constanța), Rareș Burnete (Lecce / Italia).
Etichete: mm stoica , daniel pancu , octavian popescu , stefan baiaram , marian danciu , octavian popescu nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...