Video Exclusiv Mircea Lucescu, aplaudat chiar și de rivali la ultimul meci pe banca lui Dinamo Kiev
04.11.2023, 07:43Mircea Lucescu (78 de ani) și-a dat demisia din funcția de antrenor al celor de la Dinamo Kiev, după 3 ani și jumătate la cârma grupării din capitala Ucrainei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Il Luce” este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee în vitrină, la egalitate cu Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City.
Mircea Lucescu, momente emoționante la ultimul meci de la Dinamo Kiev
Mircea Lucescu a suferi un eșec la ultimul meci pe banca lui Dinamo Kiev. A fost învins chiar de Șahtior, scor 0-1, echipa pe banca căreia a scris istorie. La final, adversarii l-au aplaudat pe marele antrenor român în vestiar.
”Il Luce” a înregistrat cele mai mari performanțe din cariera de antrenor la Şahtior Doneţk. A cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei, şase Cupe şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul român este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, după o finală cu Werder Bremen (2-1 după prelungiri).
”Am vrut să rămân să joc meciul ăsta cu Șahtior. Am început cu ei și am vrut să termin cu ei. Voiam să termin cu o victorie împotriva lor. M-am despărțit de jucători după meci. I-am îmbrățișat și le-am mulțumit.
Și în cabina lui Șahtior a fost un moment de mare recunștință. Erau jucători care au debutat cu mine. Toți erau acolo. După 8 ani, i-am reîntâlnit. Le-am mulțumit pentru tot.
Să stai 15 ani în fotbalul din Ucraina înseamnă foarte mult. A fost un moment dificil (n.r. războiul din Ucraina). Nu am vrut să renunț și să par un laș din cauza acestei situații!”, a declarat Mircea Lucescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Mircea Lucescu a primit deja o propunere din partea lui Mircea Rednic
Galerie Foto
La scurt timp după apariția acestei vești, Mircea Rednic (61 de ani), antrenorul celor de la UTA Arad, a comentat decizia lui ”Il Luce” de a se retrage definitiv din ”sportul rege”.
”Eu care îl cunosc foarte bine, am crescut lângă el, eu nu cred (n.r. că se retrage). Eu cred că și-a încheiat doar angajamentul cu cei de la Dinamo Kiev. Nea Mircea nu poate să trăiască fără fotbal. Poate și conjunctura care e acolo în Ucraina, condițiile de acolo în care a lucrat, poate și în urma rezultatelor a luat această decizie, dar eu nu cred.
Poate nu va mai fi antrenor, dar va fi într-un alt rol. El nu poate să stea departe de fotbal, să nu dea o indicație, să nu dea un sfat. Vă spune un om care-l cunoaște foarte, foarte bine”, a spus Mircea Rednic, la emisiunea Digi Sport Special.
”Mi-aș dori să am un om ca Nea Mircea lângă mine. (n.r. va fi un duel Dinamo - Rapid pentru a-l atrage pe Mircea Lucescu într-un proiect?) Mai mult ca sigur. Dar de ce nu și UTA (n.r. să-l atragă pe Mircea Lucescu)? (n.r. de ce nu și Hunedoara?) Eu am prioritate.
(n.r. îl contactați să vină la Arad?) Mai mult ca sigur”, a mai transmis Rednic.
Etichete: mircea lucescu , șahtior , dinamo kiec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...