Mikel Arteta, tranșant după ce Leo Messi a cucerit Balonul de Aur
articol scris de Digi Sport31.10.2023, 15:13
Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal, a afirmat că "Balonul de Aur" cucerit de Leo Messi este pe deplin justificat.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mike Arteta: "Cupa Mondială este punctul culminant al carierei lui Messi"
"Când vorbeşti despre Messi, nu poţi greşi niciodată", a spus Arteta, în cadrul conferinţei de presă dinaintea partidei cu West Ham, din Cupa Ligii Angliei.
"Ceea ce a făcut el câştigând Cupa Mondială la vârsta sa, este punctul culminant al carierei lui. Este pur şi simplu incredibilă consistenţa şi regularitatea de care a dat dovadă, nivelul pe care l-a impus în fotbal", a adăugat tehnicianul spaniol.
Leo Messi, care joacă în prezent la Inter Miami, a câştigat premiul Balonul de Aur pentru a opta oară, un record, în cadrul ceremoniei găzduite de Teatrul Chatelet, din Paris.
Messi, campion mondial cu Argentina în decembrie anul trecut, devine primul câştigător al trofeului creat în 1956 care nu joacă în Europa.
Leo Messi (36 ani) a primit trofeul din mâinile fostului internaţional englez David Beckham, nimeni altul decât coproprietarul clubului Inter Miami.
"Te consideri cel mai bun jucător din istorie?" Leo Messi a dat răspunsul pe loc
Galerie Foto
Dar nu este singurul record stabilit de Leo Messi: argentinianul a devenit primul fotbalist care nu joacă într-un campionat european și primește Balonul de Aur.
Întrebat dacă se consideră cel mai bun jucător din istorie, starul argentinian al lui Inter Miami a afirmat: "Nu ştiu dacă sunt cel mai bun, nu îmi pun întrebarea şi nu mă interesează. Faptul că sunt unul dintre cei mai buni este deja o onoare. Toţi copiii vor să joace fotbal şi încearcă să fie unul dintre cei mai buni".
Argentinianul a mai cucerit Balonul de Aur în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019 şi 2021.
Messi are în palmares şi şase Ghete de Aur (2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019), cinci titluri de golgheter al Ligii Campionilor (2009, 2010, 2011, 2012, 2015) şi opt de golgheter al ligii spaniole (2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021).
Imaginile istoriei: așa a apărut Lionel Messi la fiecare gală a Balonului de Aur în care a primit trofeul
Galerie Foto
Etichete: arsenal , balonul de aur , lionel messi , mikel arteta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Euro 2024, apoi campania de calificare din Liga Națiunilor, sub comanda lui Mircea Lucescu, au...