Exclusiv Marius Șumudică și-a rezolvat în sfârșit plecarea din România. Ce se întâmplă când ajunge în Turcia
04.05.2020, 20:44După mai multe încercări nereușite de a părăsi România cu destinația Turcia, Marius Șumudică (49 de ani) va putea, în sfârșit, să zboare spre Gaziantep.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul român va pleca miercuri, la ora 11, spre Turcia alături de staff-ul său și Alexandru Maxim (29 de ani), cu o cursă charter.
Odată ajunși la Gaziantep, românii vor fi nevoiți să rămână timp de 14 zile în carantină. Digisport.ro a aflat că turcii le-au amenajat deja camerele, într-o zonă stabilită de guvernul turc.
Dacă nu apar modificări, Gaziantep va începe antrenamentele pe 11 mai. Șumudică nu va putea fi alături de băieții săi de la început, dar ar urma să conducă ședințele de pregătire imediat după ce trece perioada de izolare.
Marius Șumudică plătise un zbor ca să revină în Turcia, dar nu a primit aprobarea autorităților să plece
În urmă cu o săptămână, ”Șumi” aranjase revenirea în Turcia cu un avion privat, pe care îl plătise din propriul buzunar.
Din nefericire pentru antrenor și staff-ul său, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) nu a aprobat zborul, din cauza Ordonanței Militare 10. "Am crezut că pentru zboruri private nu e o problemă, trebuia să plec cu staff-ul şi cu Maxim şi să ajung pe 1 mai.
Nu e zbor de linie, nu mă înghesui pe cursă de linie, eram noi patru într-un avion. Am făcut plata, am completat formulare pentru spaţiul aerian turc, am dat permisele de muncă, tot, dar ne-au refuzat”, povestea tehnicianul.
Etichete: marius sumudica , alexandru maxim , gaziantep , zbor turcia , charter turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...