Video Marius Șumudică și-a anunțat decizia, după ofertele primite din Arabia Saudită: "M-au sunat şi aseară"
articol scris de Digi Sport03.01.2024, 09:43
Revenit la începutul lunii septembrie 2023 la Gaziantep, Marius Șumudică (52 de ani) a fost adus pentru a salva echipa de la retrogradare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Șumudică a decis să rămână la Gaziantep
Chiar dacă a venit într-un moment destul de greu, Șumudică a reușit să lege mai multe rezultate pozitive și a îndepărtat echipa de zona "fierbinte" a clasamentului. Între timp, antrenorul român a primit mai multe oferte din zona Golfului, însă a decis să continue la Gaziantep cel puțin până la finalul actualului sezon.
"Am avut două oferte, le am şi în momentul de faţă, dar le-am refuzat. Ei continuă să mă sune, m-au sunat şi aseară. Dar nu se pune problema, pentru că nu aş putea să îmi bat joc de jucătorii pe care i-am adus. Oamenii au avut încredere în mine.
Şi eu am avut încredere. Nu pot să-i las la jumătatea drumului, chiar dacă ofertele erau mult mai avantajoase din punct de vedere material. Câteodată, rezultatul e mai important. Banii vin, dacă dai fotbalului ce trebuie. Am contract până la vară”, a spus Şumudică.
Care sunt cluburile care-l vor pe Marius Șumudică
Două cluburi din Arabia Saudită îl vor la timonă pe antrenorul care se ocupă acum de destinele celor de la Gaziantep, locul 15 în SuperLig, cu 19 puncte, două mai multe față de echipa aflată pe primul loc retrogradabil.
Șeicii de la Al-Riyadh și de la Abha l-au pus în capul listei de achiziții pe antrenorul român, după cum informează presa din zona Golfului.
La Abha evoluează deja un român, Ciprian Tătărușanu, iar conducătorii clubului speră ca acest argument să fie unul menit a-l convinge mai ușor pe Șumudică să accepte oferta.
”Șumudică este un antrenor agresiv, care ne poate ajuta să le lăsăm în spate pe Abha și Al-Raed”, a spus Alhazmi Jiniral, unul dintre șeicii de la Riyadh.
Al Riyadh este echipa aflată în acest moment la egalitate de puncte cu Al-Raed, ambele cu câte 19 puncte. Cel mai rău în ierarhia întrecerii din Arabia Saudită stă Abha, care e pe 17, cu 14 puncte, unul mai mult decât ”lanterna roșie” și cu un golaveraj de coșmar: 22-52.
Etichete: arabia saudita , sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...