Marco Asensio ar fi celebrat câştigarea Ligii Campionilor la hotel, cu o celebră artistă britanică
29.05.2018, 15:21Câştigarea trofeului Champions League a adus multă bucurie jucătorilor de la Real Madrid şi suporterilor echipei din întreaga lume.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Jucătorii lui Real au sărbătorit pe stadion, în vestiar şi în stradă. Madrilenii au celebrat cu familiile, cu suporterii, iar alţii se pare că ar fi profitat de acest prilej pentru a petrece cu noile cuceriri. Euforia a trecut la următorul nivel pentru Marco Asensio, care ar fi petrecut momente intime la Kiev cu o cântăreaţă britanică, aflată în plină ascensiune.
Zvonul a fost distribuit rapid pe reţelele sociale. Mijlocaşul lui Real Madrid şi-ar fi petrecut noaptea în care a câştigat trofeul Champions League cu cântăreaţa Dua Lipa. Artista a avut un show în finala UEFA Champions League la Kiev, înainte de startul partidei. După meciul care s-a încheiat 3-1 pentru Real Madrid, Dua Lipa a fost văzută plecând de la stadion cu tânărul jucător antrenat de Zidane, conform presei din Turcia.
Cântăreaţa este cunoscută pentru single-ul "New Rules", care a strâns peste un miliard de vizionări pe Youtube. De asemenea, aceasta a devenit unul dintre cele mai relevante nume din muzica pop din întreaga lume datorită albumului său de debut.
Marco Asensio, deși a jucat doar câteva minute în finala cu Liverpool, a demonstrat că este o piesă importantă la Real Madrid.
- 32 de meciuri a bifat Asensio în La Liga în ultimul sezon
- 12 partide în Champions League a jucat spaniolul în sezonul 2017/2018
Etichete: real madrid , asensio , marco asensio , showbiz , dua lipa , asensio dua lipa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...