Marca a făcut anunțul! Zinedine Zidane, contactat de un club URIAȘ al Europei
articol scris de Digi Sport14.04.2024, 14:33
Zinedine Zidane (51 de ani) este liber de contract din vara anului 2021, atunci când a părăsit-o pe Real Madrid. De altfel, echipa din capitala Spaniei este singura pe care francezul a antrenat-o în cariera sa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Liverpool, Barcelona și Bayern Munchen sunt cluburi uriașe ale Europei, care rămân fără antrenor în vară. De aceea, Zinedine Zidane rămâne întotdeauna o opțiune de luat în calcul pentru fiecare dintre acestea.
Zinedine Zidane, contactat de Bayern Munchen
Conform spaniolilor de la Marca, Bayern Munchen îi caută înlocuitor lui Thomas Tuchel, iar nemții l-au contactat pe Zinedine Zidane, care anunța, în urmă cu câteva zile, că vrea să revină pe banca tehnică.
În ultimele zile, conducerea clubului german a luat legătura cu anturajul lui Zidane pentru a afla disponibilitatea acestuia de a reveni în antrenorat, întrucât echipa din Bavaria este interesată de serviciile tehnicianului care a cucerit 3 trofee UEFA Champions League cu Real Madrid.
Chiar dacă s-au vehiculat numele unor antrenori pentru Nagelsmann, Flick și Mourinho, Zidane ar fi favoritul conducerii din Bavaria, potrivit celor de la Marca.
Rămâne de văzut ce decizie va lua Zinedine Zidane. În ultimul timp s-a vehiculat și că ar aștepta EURO, deoarece Didier Deschamps ar putea fi demis în cazul în care Franța are parte de un parcurs dezamăgitor. ”Zizou” a mai așteptat postul de la naționala Franței și în 2022, dar naționala ”Cocoșului Galic” a ajuns până în finala Cupei Mondiale, iar contractul lui Deschamps a fost prelungit.
- 11 trofee a cucerit Zinedine Zidane în cariera sa de antrenor: 3 trofee UCL (2015/2016, 2016/2017, 2017/2018), două La Liga (2016/2017, 2019/2020), două Supercupe ale Spaniei (2017/2018, 2019/2020), două Supercupe ale Europei (2016/2017, 2017/2018) și două Campionate Mondiale ale Cluburilor (2016/2017, 2017/2018).
Zinedine Zidane ar putea antrena în Italia
''În acest moment sunt ocupat cu alte lucruri, o să văd, dar sunt sigur că voi reveni. Mi-ar plăcea să fac asta'', a declarat Zidane pentru Sky Sport Italia, cu prilejul unui eveniment desfăşurat la Roma.
Întrebat dacă ar fi interesat de un job în Serie A, Zidane, 51 ani, a răspuns: ''De ce nu? Orice se poate întâmpla''.
Campionul mondial din 1998 a antrenat în două perioade Real Madrid (2016-2018, 2019-2021), cu care a câştigat trei trofee în Liga Campionilor, câte două în La Liga, în Cupa Mondială a Cluburilor şi în Supercupa Europei, printre altele.
Etichete: bayern munchen , marca , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...