Maradona avea cheltuieli imense pe lună. Suma a fost dezvăluită de o televiziune din Argentina
articol scris de Digi Sport07.12.2020, 11:19
Diego Maradona continuă să țină capul de afiș al publicațiilor chiar și la două săptămâni de la moartea sa. Jurnalistul televiziunii argentiniene America TV, Jorge Rial, a dezvăluit că Maradona cheltuia 100.000 de euro pe lună.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Totul s-a întâmplat în timpul emisiunii Intrusos, în care se discuta despre Maradona. La un moment dat, jurnalistul i-a spus producătorului să mute camera de pe el pe videowall, moment în care acesta a spus "zece bețe", adică 10 milioane de pesos argentinieni, ceea ce însemnă peste 100.000 de euro.
Jurnalistul nu a dat vreo altă explicație sau detalii în plus.
Maradona: "Eu hrănesc 50 de familii"
De mai multe ori, Maradona a spus "eu hrănesc 50 de familii", însă nu a spus ce înseamnă asta excat. Dacă informația este luată ad-literam, e posibil ca acele cheltuieli să aibă o explicație.
Imediat, presa din toată lumea a publicat știrea, întrebându-se cine va mai plăti de acum înainte aceste cheltuieli, în caz că ele sunt reale.
Averea lui Maradona este un subiect destul de controversat. Chiar dacă a fost unul dintre cele mai mari staruri ale fotbalului, dacă nu chiar cel mai mare, averea sa ar fi de "doar" 75 de milioane de dolari, plus mai multe proprietăți, mașini de lux și bijuterii.
Maradona le-a scos din testamentul său pe fiicele sale și pe fosta sa soție
În urmă cu câteva zile, în Argentina s-a aflat că Maradona le-a scos din testamentul său pe cele două fiice ale sale și pe fosta sa soție, Claudia Villafane.
Decizia prin care Maradona le-ar fi scos din testament ar fi fost luată în 2015. La acea vreme, fostul mijlocaș ofensiv ar fi descoperit că din conturi îi lipsesc 6 milioane de dolari și 458 de obiecte de colecție. Pentru asta, Maradona a acuzat-o pe fosta soție, Claudia Villafane, potrivit publicației argentiniene Clarin.
Maradona a murit pe 25 noiembrie, la 60 de ani
Diego Maradona a murit pe 25 noiembrie, la câteva zile după ce a fost operat pe creier. Chiar dacă a ieșit din spital și părea bine, fostul campion mondial a murit din cauza unui stop cardiac.
Maradona se lupta cu depresia, dar și cu dependența de alcool. După operația pe creier, ”El Pibe D'oro” a fost externat și se afla la casa lui din Tigre, acolo unde era îngrijit de familie.
La un moment dat i s-a făcut rău. Imediat au fost chemate mai multe ambulanțe, care i-au acordat ajutor la fața locului. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el.
Etichete: diego maradona , avere maradona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...