Lucian Sânmărtean ar putea colabora cu CSA Steaua! Planul pus la cale și strategia
articol scris de Digi Sport26.02.2021, 13:40
Lucian Sânmărtean (40 de ani), oficial FRF în prezent, poate colabora cu CSA Steaua.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul fotbalist a avut deja o primă discuție cu managerul echipei de fotbal din Ghencea, George Ogăraru. Colaborarea se discută la nivel de copii și juniori.
Sânmărtean are o școală de fotbal, așa că ar fi interesat ca acei copii care vor termina la el studiile să facă mai apoi pasul spre centrul de copii și juniori ai celor de la CSA Steaua.
Ce a spus Lucian Sânmărtean despre posibila colaborare cu CSA Steaua
”Da, sunt interesat, dar vedem! Până se va materializa mai sunt ceva discuții. Deocamdată e doar la stadiul de discuții, nicidecum la stadiul de a se concretiza. În momentul în care se va concretiza ar fi foarte drăguț, dacă nu, eu va trebui să caut ceva soluții pentru copilașii mei.
E vorba despre o colaborare între 'Școala de Fotbal Lucian Sânmărtean' și apartenența de CSA Steaua. Fiindcă am nevoie de continuitate pentru copiii care vin la noi la 13-14 ani.
Fiindcă nu avem posibilitatea să îi ducem mai departe, deoarece noi ne ocupă doar de inițiere și formare. Ne căutăm un partener care să fie aproape de ceea ce ne dorim noi pentru copii: excelență în educație și în sport”, a spus Sânmărtean.
Sânmărtean, după discuția cu Ogăraru: ”Să vedem dacă lucrurile se pot materializa!”
Sânmărtean a dezvăluit și ce a discutat cu Ogăraru.
”Deocamdată am avut doar o discuție de principiu. Până se pun la punct toate detaliile mai durează. Ne-am întâlnit doar din postura de foști jucători de fotbal, fiindcă el se aliniază și noi la rândul nostru ne aliniem la principii de viața sănătoasă pentru acești copii.
Mai ales că punem pe primul loc educația copiiilor, înainte de a ieși mari sportivi. Am ajuns la un consens. Să vedem dacă lucrurile se pot materializa.
Altfel rămâne doar la stadiul de discuție și cam atât. E prematur, e prea devreme ca să iau o decizie. Mi-a plăcut modul lui de-a își exprima punctul de vedere.
El clar se aliniază la ceea ce ne dorim noi pentru copiii noștri și acum să vedem dacă totul se va încheia cu bine. Nu e nimic scris sau bătut în cuie. Repet, a fost o simplă discuție”, a mai spus Sânmărtean, pentru Fanatik.
Etichete: csa steaua , george ogararu , lucian sanmartean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...