Lovitură de proporții: s-au săturat de refuzuri și achită clauza de 130.000.000€!
articol scris de Digi Sport18.07.2024, 16:23
PSG nu a reușit să negocieze cu succes transferul lui Victor Osimhen (25 de ani) în perioada de mercato a verii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Campioana Franței făcut mai multe oferte, cea mai recentă de 100 de milioane de euro, dar președintele lui Napoli, Aurelio de Laurentiis, a refuzat de fiecare dată și a transmis că nigerianul nu va pleca decât în schimbul clauzei de reziliere.
PSG îi achită clauza lui Victor Osimhen, în valoare de 130 de milioane de euro
Rămași fără alte soluții, cei de la Parc des Princes nu au mai vrut să piardă vremea și au decis să îi achite clauza de reziliere, conform Fichajes.
În acest moment, impresarul atacantului e la Paris și negociază un contract cu un salariu anual estimat la 15 milioane de euro. Se așteaptă ca discuțiile dintre PSG și Osimhen să se încheie rapid, întrucât ambele părți își doresc mutarea.
Ba chiar recent apăruse informația că Osimhen e gata să nu se mai prezinte la antrenamente, pentru a-l forța pe De Laurentiis să accepte o ofertă sub clauză. Acum, vârful nu va mai fi nevoit să recurgă la acest gest extrem.
Victor Osimhen la PSG, cel mai scump transfer al verii
După ce va bate palma cu Osimhen, PSG va vira în conturile napoletanilor 130 de milioane și va face, astfel, cel mai scump transfer al verii.
Recordul actual e deținut de Bayern, care a plătit 53 de milioane de euro pentru Michael Olise de la Crystal Palace.
Etichete: psg , napoli , aurelio de laurentiis , victor osimhen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...