Lista celor 10 nominalizați la titlul de "Cel mai bun jucător din Europa". Urmează votul care va stabili cei 3 finaliști
17.07.2014, 20:25UEFA a făcut publică lista celor 10 fotbaliști care se vor lupta în această vară pentru distincția de "cel mai bun jucător al sezonului în Europa". Tot pe baza voturilor se va stabili care sunt cei trei finaliști dintre care se va alege câștigătorul, pe data de 14 august.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Premiul va fi acordat pe 28 august, înainte de tragerea la sorți a grupelor UEFA Champions League pentru sezonul 2014/2015. La fel ca și în ultimii ani, un juriu format din membrii ai asociațiilor de aparțin de UEFA și-au ales principalii cinci favoriți.
Jucătorii au fost notați cu punctaje de la cinci puncte la un punct, iar primii 10 clasați, conform calculelor, au avansat în turul doi al alegerilor.
În total, 35 de jucători au fost votați inițial, dar fotbaliști precum Sergio Ramos, Thibaut Courtois, Zlatan Ibrahimovic, Andrea Pirlo, Karim Benzema, Arturo Vidal, Gareth Bale, Bastian Schweinsteiger, Robin Van Persie sau Thiago Silva nu au prins top 10. Toți cei zece rămași în cursă au fost prezenți la Cupa Mondială din Brazilia.
Campioana mondială Germania oferă nu mai puțin de trei nominalizați, iar pe listă se regăsește și finalistul de la CM, Lionel Messi, care a primit "Balonul de Aur" al turneului brazilian.
În ordine alfabetică, cei zece nominalizați la trofeu sunt:
• Diego Costa (Spania, Atlético de Madrid / Chelsea)
• Ángel Di María (Argentina, Real Madrid)
• James Rodríguez (Columbia, AS Monaco)
• Philipp Lahm (Germania, Bayern München)
• Lionel Messi (Argentina, Barcelona)
• Thomas Müller (Germania, Bayern München)
• Manuel Neuer (Germania, Bayern München)
• Arjen Robben (Olanda, Bayern München)
• Cristiano Ronaldo (Portugalia, Real Madrid)
• Luis Suárez (Uruguay, Liverpool / Barcelona)
În acest sezon se va acorda cel de-al patrulea trofeu de "Cel mai bun fotbalist al sezonului în Europa", distincție acordată la inițiativa francezului Michel Platini, președintele UEFA. Primii trei câștigători ai premiului au fost Lionel Messi, Andres Iniesta și Franck Ribery.
Etichete: messi , uefa , platini , lionel messi , james rodriguez , cel mai bun jucator din europa , premiu messi , uefa best player
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...