Zlatan, adulat la Paris. Un fan i-a lansat provocarea vieții
03.01.2013, 18:34Zlatan Ibrahimovic a prins un tur de vis în tricoul lui PSG, iar fanii echipei din capitala Franței ar face orice să se apropie de el. Și când spunem acest lucru, nu este vorba de vreo exagerare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Unul dintre suporterii lui PSG, cu importante cunoștințe în domeniul informaticii, a cumpărat domeniul Zlatan.fr. Starul suedez și-a exprimat dorința de a folosi acel domeniu, însă proprietarul acestuia nu a vrut în ruptul capului să îl cedeze.
Fanul nu a dorit nicio sumă de bani pentru a renunța la domeniu, dar a venit cu o propunere ieșită din comun. I-a lansat o listă de 12 provocări lui Zlatan Ibrahimovic și i-a promis fotbalistului că îi va ceda domeniul dacă îi îndeplinește cel puțin una dintre cerințe.
Acestea sunt doleanțele suporterului:
- Vreau un tricou cu PSG, inscripționat cu numele meu, iar în continuarea lui să scrii mesajul: După Zlatan, ești cel mai bun din lume
- Vino să locuiești la mine acasă pentru o lună de zile. În acest fel, voi putea spune peste ani: Ibra? Obișnuia să doarmă pe canapeaua mea.
- Oferă-mi trei abonamente pe viață la meciurile lui PSG, pentru mine și încă doi prieteni. Și nu mă crede prost, accept doar la tribuna oficială.
- Învinge-mă la o serie de penalty-uri, pe Parc des Princes. Asta pentru că tu joci acasă, iar dacă vei pierde, nu vei avea nicio scuză.
- Bate-mă la Taekwando. Am auzit că te pricepi. Deoarece nu am practicat niciodată acest sport, te sfătuiesc să alegi această provocare, să câștigi mai ușor.
- Dă-mi o șuviță din părul tău. După exemplul legendei lui Samson, îmi va da mult mai multă forță.
- Învinge-mă la FIFA2013. Îți las ocazia să îți alegi singur echipa, dar crede-mă, nu ai nicio șansă să mă bați.
- Lasă-mă să-ți trag o palmă peste față. Bineînțeles, fără să reacționezi, în privat sau în public.
- Înscrie un gol din foarfecă de la peste 30 de metri într-un meci oficial. Glumeam, la asta ai cele mai mici șanse.
- Oferă-i prietenei mele o poză cu tine la bustul gol. Oricum văd de fiecare dată cum îi strălucesc ochii atunci când se uită la tine.
- Convinge-l pe Neymar să semneze cu PSG în vara lui 2013.
- Și cea mai simplă dintre toate ... să vii să îmi ceri personal domeniul și ți-l dau pe gratis. Dar vreau o întâlnire față în față. Și să nu uit, vreau sa mi-o spui în franceză.
Dacă Zlatan va accepta una dintre provocări rămâne de văzut, iar în momentul în care se va întâmpla acest lucru, fiți siguri că veți afla totul doar pe digisport.ro.
Etichete: zlatan ibrahimovic , ibrahimovic psg , zlatan psg , ibra , fani psg , cerinte fani psg , lista provocari zlatan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...